PRODUC?IA PRIVAT? DE AP?RARE
HANS-HERMANN HOPPE
Traducere de Dana Laz?r ?i
Emanuel-Mihail Socaciu *
Printre credin?ele cele mai populare ?i mai pline de consecin?e ale epocii noastre se num?r? ?i aceea în securitatea colectiv?. Pe aceast? credin?? se bazeaz? îns??i legitimitatea statutului modern.
Voi demonstra c? ideea securit??ii colective este un mit care nu poate justifica statul modern, ?i c? întreaga produc?ie de securitate este ?i trebuie s? fie privat?. Înainte de a ajunge la aceast? concluzie, voi începe îns? prin formularea problemei. Înainte de toate, voi prezenta o reconstruc?ie în doi pa?i a mitului securit??ii colective, iar fiecare pas va duce la câteva discu?ii teoretice.
Mitul securit??ii colective poate fi numit ?i "mitul hobbesian". Thomas Hobbes, împreun? cu nenum?ra?i al?i filosofi politici ?i economi?ti ce i-au urmat, au sus?inut c?, în starea natural?, oamenii ar fi în mod constant agresivi unii fa?? de al?ii. Homo homini lupus est. În jargonul modern, în starea natural? ar predomina o permanent? “subproduc?ie” de securitate. Fiecare individ, l?sat la latitudinea propriilor resurse ?i planuri, ar cheltui “prea pu?in” pentru propria sa protec?ie ?i, prin urmare, ar rezulta o stare permanent? de r?zboi interpersonal. Solu?ia la aceast? situa?ie, presupus? a fi intolerabil?, conform lui Hobbes ?i continuatorilor s?i, este instituirea unui stat. Pentru a ajunge la o cooperare pa?nic? între ei, doi indivizi, A ?i B au nevoie de o a treia parte independent?, S, ca suprem judec?tor ?i arbitru (peacemaker). Totu?i, aceast? a treia parte, S, nu este doar un alt individ, iar bunul furnizat de S, securitatea, nu este doar un alt bun “privat”. Mai degrab?, S este un suveran ?i are, în aceast? calitate, dou? puteri distinctive. Pe de o parte, S poate împiedica supu?ii s?i, A ?i B, s? caute protec?ie la altcineva în afar? de el; adic? S de?ine un monopol teritorial obligatoriu al protec?iei. Pe de alt? parte, S poate decide în mod unilateral cât de mult trebuie s? cheltuiasc? A ?i B pentru propria lor securitate; adic? S are puterea s? impun? taxe pentru a furniza securitate în mod “colectiv”.
Pentru a comenta acest argument, este de prea pu?in folos discutarea faptului dac? omul este sau nu atât de r?u ?i asem?n?tor lupului pe cât l-a presupus Hobbes a fi, cu excep?ia observa?iei c? teza lui Hobbes nu poate avea în?elesul c? omul este condus numai ?i în mod exclusiv de instinctele agresive. Dac? ar fi fost a?a, omenirea ar fi disp?rut de mult? vreme. Faptul c? acest lucru nu s-a întâmplat demonstreaz? c? omul posed?, de asemenea, ra?iune, ?i c? este capabil s? î?i controleze impulsurile naturale. Controversa apare numai în ceea ce prive?te solu?ia hobbesian?. Dat? fiind natura omului, de animal ra?ional, solu?ia propus? pentru problema insecurit??ii reprezint? oare o îmbun?t??ire? Poate instituirea unui stat s? restrâng? comportamentul agresiv ?i s? promoveze cooperarea pa?nic? ?i, astfel, s? furnizeze o securitate privat? ?i o protec?ie mai bune? Dificult??ile care afecteaz? argumentul lui Hobbes sunt evidente. Pentru c?, indiferent cât de r?i sunt oamenii, S (fie el rege, dictator sau pre?edinte ales) este, la rândul s?u, unul dintre ei. Natura omului nu este transformat? prin faptul c? el devine S. Totu?i, cum poate exista o mai bun? protec?ie pentru A ?i B, dac? S trebuie s?-i impoziteze pentru a o furniza? Nu este oare vorba de o contradic?ie chiar în interiorul construc?iei lui S, ca institu?ie ce protejeaz? proprietatea prin mijlocirea exproprierilor? De fapt, nu este acest lucru exact ceea ce noi denumim (mult mai adecvat) o protec?ie de tip mafiot? Cu siguran??, S va face pace între A ?i B, dar numai astfel încât el însu?i s?-i poat? jefui pe amândoi cât mai profitabil. Cu siguran?? S este mai bine protejat, dar cu cât el este mai protejat, cu atât A ?i B sunt mai pu?in proteja?i fa?? de atacurile din partea lui S. S-ar p?rea c? securitatea colectiv? nu este mai bun? decât securitatea privat?. Mai degrab?, securitatea privat? a statului, S, este cea realizat? prin expropriere, adic? prin dezarmarea economic? a supu?ilor s?i. În plus, etati?tii, de la Thomas Hobbes la James Buchanan, au sus?inut c? un stat protector, S, ar ap?rea ca rezultat al unui gen de contract “constitu?ional”. [1] Îns? care om în toate min?ile ar fi de acord cu un contract care îi permite protectorului s?u s? decid? în mod unilateral ?i irevocabil suma pe care el trebuie s? o pl?teasc? pentru protec?ia sa? În fapt, nimeni nu ?i-a dat vreodat? un astfel de acord! [2]
Voi întrerupe discu?ia aceasta aici ?i m? voi reîntoarce la reconstruc?ia mitului hobbesian. Odat? ce este presupus c?, pentru a institui o cooperare pa?nic? între A ?i B, este necesar un stat S, se ajunge la o dubl? concluzie. Dac? exist? mai mult decât un singur stat, (S1, S2, S3...) atunci, din acelea?i motive pentru care se presupune c? nu poate exista pace între A ?i B în lipsa lui S, nu va putea exista pace nici între statele S1, S2 ?i S3, atâta timp cât ele r?mân în starea natural? (adic? starea de anarhie) în rela?iile dintre ele. În consecin??, pentru a atinge paceauniversal?, sunt necesare centralizarea politic?, unificarea ?i, în cele din urm?, stabilirea unui unic stat mondial.
În comentariul asupra acestui argument este util, în primul rând, s? indic?m ceea ce poate fi considerat ca necontroversabil. Pentru început, trebuie spus c? argumentul este într-un anumit sens corect. Dac? premisa este corect?, atunci concluzia men?ionat? decurge din ea. Presupozi?iile empirice ale abord?rii hobbesiene par, de asemenea, la prima vedere, s? fie sus?inute de fapte. Este adev?rat c? statele sunt, în mod constant, în stare de r?zboi unele cu altele ?i c? pare s? existe o tendin?a istoric? spre centralizarea politic? ?i spre o guvernare global?. Problemele apar numai în ceea ce prive?te explicarea acestui fapt ?i a acestei tendin?e ?i în privin?a tezei c? un singur stat unificat al întregii lumi ar reprezenta o îmbun?t??ire în produc?ia de securitate ?i de protec?ie a persoanelor private. Înainte de toate, se pare c? exist? o “anomalie” empiric?, de care argumentul hobbesian nu poate da seama. Motivul r?zboaielor dintre diferite state (S1, S2, S3), în conformitate cu Hobbes, este faptul c? acestea se g?sesc într-o stare de anarhie unele fa?? de altele. Totu?i, înainte de apari?ia unui singur stat al întregii lumi, nu numai S1, S2 ?i S3 se g?sesc într-o stare de anarhie unele fa?? de altele, ci, în fapt, fiecare supus al unui stat se afl? în starea de anarhie fa?? de fiecare supus al oric?rui alt stat. În consecin??, ar trebui s? existe la fel de mult r?zboi ?i la fel de mult? agresiune între cet??enii priva?i ai diferitelor state, ca ?i între acele state. La nivel empiric, îns?, lucrurile nu stau a?a. Rela?iile private între str?ini par s? fie în mod semnificativ mai pu?in r?zboinice decât rela?iile dintre diferite guverne. Iar acest lucru nu pare surprinz?tor. La urma urmei, un agent de stat S, în contrast cu oricare dintre supu?ii s?i, se poate baza pe impozitarea intern? pentru a-?i conduce “afacerile externe”. Dat? fiind agresivitatea sa uman? natural?, oricât de mult? sau pu?in? ar fi aceasta la început, nu este oare evident c? S va fi mult mai neru?inat ?i mai agresiv în purtarea sa fa?? de str?ini, atunci când el poate externaliza costurile comportamentului s?u, pentru a fi suportate de al?ii? Cu siguran??, eu sunt gata s? îmi asum riscuri mai mari ?i s? m? angajez în mai multe provoc?ri ?i agresiuni, dac? îi pot face pe al?ii s? pl?teasc? pentru aceasta. ?i cu siguran?? c? exist? o tendin?? a fiec?rui stat (a fiec?rei organiza?ii de protec?ie de tip mafiot) s? doreasc? s?-?i extind? monopolul protec?iei teritoriale în detrimentul altor state, ?i astfel s? se ajung?, ca rezultat ultim al concuren?ei interstatale, la un guvern al întregii lumi. [3] Dar cum poate un astfel de guvern s? reprezinte o îmbun?t??ire a produc?iei de securitate ?i protec?ie pentru persoanele private? Teza opus? pare mai degrab? s? fie cea adev?rat?. Statul mondial este înving?torul tuturor r?zboaielor ?i cea din urm? organiza?ie de protec?ie mafiot? care a supravie?uit. Acest lucru nu îl face oare deosebit de periculos? Iar puterea fizic? a oric?rui guvern mondial unic nu va fi, oare, cople?itoare în compara?ie cu cea a oric?ruia dintre supu?ii s?i individuali?
Datele empirice
Întrerup aici considera?iile teoretice abstracte, pentru o scurt? trecere în revist? a datelor empirice relevante pentru problema noastr?. A?a cum am observat dintru început, mitul securit??ii colective este pe cât de r?spândit, pe atât de plin de consecin?e. Nu cunosc nici un studiu asupra acestei probleme, dar a? îndr?zni s? prezic faptul c? mitul hobbesian este acceptat, mai mult sau mai pu?in necondi?ionat, de mai mult de 90% din popula?ia adult?. Totu?i, a crede un lucru nu îl face s? fie adev?rat. Mai degrab?, dac? ceea ce crede cineva este fals, atunci ac?iunile sale bazate pe aceast? credin?? vor duce la e?ec. Dar ce ne arat? datele empirice? Confirm? ele pozi?ia lui Hobbes ?i a continuatorilor s?i, sau confirm? temerile ?i obiec?iile anarhiste opuse?
Statele Unite au fost în mod explicit fondate ca stat “protectiv”, à la Hobbes. Voi cita, în acest sens, din Declara?ia de independen?? a lui Jefferson: "Consider?m ca adev?ruri de la sine în?elese faptul c? to?i oamenii sunt crea?i egali, c? sunt înzestra?i de c?tre Creator cu anumite drepturi inalienabile, c? printre acestea se num?r? dreptul la via??, la libertate ?i la urm?rirea fericirii. C?, pentru a-?i asigura aceste drepturi, oamenii instituie Guverne care î?i deriv? puterile lor drepte din consim??mântul celor guverna?i.” [trad. de Mihaela Gafencu-Cristescu, rectificat? în urma confrunt?rii cu originalul, dup? Melvin I. Urofsky (ed.), Texte fundamentale ale democra?iei americane, Teora, Bucure?ti, 1998 – n. tr.] Iat? deci c? guvernul S.U.A. a fost instituit pentru a îndeplini o singur? sarcin?: protec?ia vie?ii ?i a propriet??ii. Astfel, el ar trebui s? ne dea exemplul perfect pe baza c?ruia s? judec?m validitatea preten?iei hobbesiene cu privire la rolul de protector al statului. Dup? mai mult de dou? secole de etatism protectiv, care este statutul protec?iei noastre ?i al cooper?rii umane pa?nice? A reprezentat experimentul american al etatismului protectiv un succes?
Conform declara?iilor conduc?torilor statului nostru ?i celor ale bodyguarzilor lor intelectuali (mai numero?i azi decât oricând înainte), suntem ast?zi mai bine proteja?i ?i mai în siguran?? decât oricând. Suntem, chipurile, proteja?i de înc?lzirea ?i de r?cirea global?, de dispari?ia animalelor ?i plantelor, de abuzurile so?ilor ?i ale so?iilor, ale p?rin?ilor ?i ale patronilor, de s?r?cie, boal?, dezastru, ignoran??, prejudec??i, rasism, sexism, homofobie, ?i de nenum?rate alte amenin??ri ?i pericole publice. În fapt, lucrurile sunt îns? izbitor de diferite. Pentru a ne furniza toat? aceast? “protec?ie”, managerii statului expropriaz? an de an mai mult de 40% din venitul produc?torilor priva?i. Datoriile ?i obliga?iile guvernului au crescut neîntrerupt, crescând astfel ?i nevoia unor exproprieri viitoare. Datorit? substitu?iei etalonului-aur cu bani de hârtie emi?i de guvern, insecuritatea financiar? a crescut dramatic, iar noi suntem în mod continuu jefui?i prin deprecierea monedei. Fiecare detaliu al vie?ii private, al propriet??ii, al comer?ului ?i al contractului este reglementat prin mun?i din ce în ce mai mari de legi (legisla?ie), ceea ce creeaz? o permanent? incertitudine legal? ?i un perpetuu hazard moral. În particular, am fost deposeda?i în mod gradual de dreptul de excludere, presupus chiar de conceptul de proprietate privat?. Ca vânz?tori, noi nu putem vinde cui dorim, iar în calitate de cump?r?tori nu putem cump?ra de la oricine dorim. Ca membri ai asocia?iilor, nu ni se permite s? încheiem orice conven?ie restrictiv?, despre care noi credem c? este mutual benefic?. Ca americani, trebuie s? accept?m, în postur? de vecini, imigran?i pe care nu-i dorim. Ca profesori, nu ne putem dispensa de studen?ii lene?i ?i prost crescu?i. Ca patroni, suntem obliga?i s? p?str?m angaja?ii incompeten?i ?i ruin?tori. Ca proprietari imobiliari, suntem obliga?i s? facem fa?? chiria?ilor cei mai r?i. Ca bancheri ?i ca agen?i de asigur?ri, nu ni se permite s? evit?m persoanele asociate cu riscuri prea mari. Ca proprietari de restaurante sau de baruri, trebuie s? servim clien?i care nu sunt bineveni?i. Ca membri ai asocia?iilor private, suntem obliga?i s? accept?m indivizi ?i ac?iuni care violeaz? propriile noastre reguli ?i restric?ii. Pe scurt, cu cât statul ?i-a m?rit cheltuielile pentru securitate “social?” ?i siguran?? “public?”, cu atât s-au erodat mai mult drepturile ce ?in de proprietatea noastr? privat?, cu atât proprietatea noastr? a fost în mai mare m?sur? expropriat?, confiscat?, distrus? sau depreciat?, ?i cu atât am fost mai deposeda?i de chiar fundamentul întregii protec?ii: independen?a economic?, puterea financiar? ?i averea personal?. [4] Drumul fiec?rui pre?edinte ?i, practic, al fiec?rui membru al congresului, este pavat cu sute de mii, dac? nu cu milioane de victime f?r? nume ale ruinei economice personale, ale falimentelor financiare, ale s?r?ciei, disper?rii, priva?iunii ?i frustr?rii.
Tabloul apare chiar ?i mai lugubru, atunci când lu?m în considera?ie afacerile externe. Niciodat?, de-a lungul întregii lor istorii, Statele Unite continentale nu au fost atacate teritorial de c?tre vreo armat? str?in?. (Pearl Harbor a fost rezultatul unei provoc?ri anterioare a S.U.A.) Cu toate acestea, S.U.A. se disting prin faptul c? au avut un guvern care a declarat r?zboi unei mari p?r?i a propriei sale popula?ii, ?i a fost angajat în uciderea absurd? a sute de mii dintre proprii s?i cet??eni. Mai mult, în timp ce rela?iile dintre cet??enii americani ?i str?ini nu par s? fie neobi?nuit de tensionate, aproape de la bun început guvernul S.U.A. a practicat un neobosit expansionism agresiv. Începând cu r?zboiul hispano-american, culminând cu primul ?i cu al doilea r?zboi mondial, ?i continuând pân? în prezent, guvernul S.U.A. s-a angajat în sute de conflicte str?ine ?i s-a ridicat la rangul de putere imperialist? dominant? a lumii. Astfel, aproape fiecare pre?edinte, de la începutul acestui secol pân? azi, a fost, de asemenea, responsabil pentru uciderea sau înfometarea a nenum?ra?i str?ini nevinova?i, din întreaga lume. Pe scurt, în timp ce noi am devenit tot mai neajutora?i, mai s?raci, mai amenin?a?i ?i mai lipsi?i de siguran??, guvernul S.U.A. a devenit din ce în ce mai neru?inat ?i mai agresiv. În numele securit??ii “na?ionale”, el ne “ap?r?”, înzestrat cu enorme stocuri de arme de agresiune ?i de distrugere în mas?, vânând noi ?i noi “hitleri”, mari sau mici, ?i vânând pe orice presupus simpatizant "hitlerist", oriunde ?i pretutindeni în afara teritoriului S.U.A. [5]
Datele empirice par, a?adar, s? fie clare. Credin?a într-un stat protectiv pare s? fie o eroare manifest?, iar experimentul american al etatismului protectiv pare un insucces total. Guvernul S.U.A. nu ne protejeaz?. Dimpotriv?, nu exist? un pericol mai mare pentru via?a, proprietatea ?i prosperitatea noastr?, decât guvernul S.U.A, iar pre?edintele S.U.A, în special, este cel mai amenin??tor ?i mai bine înarmat pericol din întreaga lume, capabil s? duc? la ruin? pe oricine i se opune ?i s? distrug? întregul glob.
Critica r?spunsului etatist
Reac?ia etati?tilor este foarte asem?n?toare cu cea a sociali?tilor, atunci când sunt pu?i în fa?a performan?elor economice dezastruoase ale Uniunii Sovietice ?i ale sateli?ilor ei. Ei nu neag? neap?rat faptele dezam?gitoare, ci încearc? s? le justifice prin afirma?ia c? aceste fapte sunt rezultatul discrepan?ei sistematice (al devia?iei) dintre etatismul, respectiv socialismul, “real” ?i cel “ideal” sau “adev?rat”. Sociali?tii pretind pân? ast?zi c? “adev?ratul” socialism nu a fost infirmat prin datele empirice ?i c? totul ar fi fost bine ?i ar fi rezultat o prosperitate nemaiîntâlnit?, cu singura condi?ie s? fi fost implementat tipul de socialism al lui Tro?ki sau al lui Buharin, sau, mai bine, chiar al lor, mai degrab? decât cel al lui Stalin. În mod similar, etati?tii interpreteaz? toate datele empirice aparent adverse ca fiind pur ?i simplu accidentale. Dac? pur ?i simplu un alt pre?edinte ar fi venit la putere la un anumit moment sau altul din istorie, dac? o anumit? schimbare constitu?ional? sau un anumit amendament ar fi fost adoptate, totul ar fi fost minunat ?i am fi avut parte de o securitate ?i o pace f?r? egal. Într-adev?r, acest lucru se mai poate întâmpla înc?, în viitor, cu condi?ia s? fie aplicate politicile recomandate de ei.
Am înv??at de la Ludwig von Mises cum s? r?spundem strategiei de eludare (imunizare) adoptate de sociali?ti. [6] Atâta timp cât caracteristica definitorie (esen?a) socialismului, adic? absen?a propriet??ii private asupra factorilor de produc?ie, r?mâne în vigoare, nici o reform? nu va fi de vreun ajutor. Ideea uneieconomii socialiste este o contradictio in adjecto , iar preten?ia c? socialismul reprezint? un mod mai eficient ?i superior de produc?ie social? este absurd?. Pentru a-?i atinge scopurile în mod eficient ?i nerisipitor, în cadrul unei economii de schimb bazat? pe diviziunea muncii, este necesar s? te angajezi în calculul monetar (contabilitatea costurilor). Oriunde în afara unui sistem economic primitiv de gospod?rie autarhic?, calculul monetar este singura unealt? a ac?iunii ra?ionale ?i eficiente. Numai fiind capabil s? compari aritmetic input-urile ?i output-urile în termenii unui mijloc comun de schimb (banii) poate un agent s? determine dac? ac?iunile sale sunt încununate de succes sau nu. Într-un clar contrast, socialismul înseamn? s? nu ai nici un fel de economie, s? nu economise?ti deloc, deoarece, în aceste condi?ii, calculul monetar ?i contabilitatea costurilor sunt, prin defini?ie, imposibile. Dac? nu exist? proprietate privat? asupra factorilor de produc?ie, atunci nu exist? pre?uri pentru nici un factor de produc?ie; prin urmare este imposibil s? determini dac? ei sunt sau nu folosi?i în mod economic. Astfel, socialismul nu reprezint? un mod de produc?ie superior, ci mai degrab? un haos economic ?i o regresie spre primitivism.
Modul de a r?spunde la strategia etatist? de imunizare a fost explicat de c?tre Murray N. Rothbard .[7] Dar lec?ia lui Rothbard, de?i era la fel de simpl? ?i de clar?, ?i avea chiar mai multe implica?ii importante, a r?mas pân? ast?zi mult mai pu?in cunoscut? ?i apreciat?. Atâta timp cât caracteristica definitorie (esen?a) statului r?mâne în vigoare, a explicat el, orice reform?, fie ea la nivel personal sau la nivelul constitu?iei, nu va fi de nici un folos. Dat fiind principiul etatist de guvernare (monopolul judiciar ?i puterea de impozitare), orice încercare de a limita puterea statului ?i de a asigura via?a ?i proprietatea indivizilor este iluzorie. Sub auspicii monopoliste pre?ul drept??ii ?i al protec?iei trebuie s? creasc?, iar calitatea lor trebuie s? scad?. O agen?ie de protec?ie bazat? pe impozitare este o contradic?ie în termeni, iar existen?a ei va duce la din ce în ce mai multe taxe, ?i la din ce în ce mai pu?in? protec?ie. Chiar dac? un guvern î?i limiteaz? activit??ile exclusiv la protec?ia drepturilor de proprietate preexistente (a?a cum este ?inut s? procedeze un stat “protectiv”), ar ap?rea imediat întrebarea cât de mult?securitate s? se furnizeze. Motivat fiind (ca oricine altcineva) de interesul propriu ?i de utilitatea negativ? a muncii, dar investit cu puterea unic? de a impozita, r?spunsul oric?rui guvern va fi invariabil acela?i: s? maximizeze cheltuielilepentru protec?ie (?i aproape întreaga avu?ie a unei na?iuni ar putea fi consumat? pentru acoperirea costurilor protec?iei) ?i, în acela?i timp, s? se minimizeze produc?ia de protec?ie. Mai mult, un monopol judiciar trebuie s? duc? la o deteriorare a calit??ii drept??ii ?i a protec?iei. Dac? pentru dreptate ?i pentru protec?ie se poate apela numai la guvern, ele vor fi pervertite în favoarea guvernului, inclusiv prin intermediul constitu?iilor ?i al cur?ilor supreme de justi?ie. Într-adev?r, constitu?iile ?i cur?ile supreme sunt constitu?ii ?i cur?i alestatului, iar orice limit?ri ale ac?iunii guvernului ar putea ele con?ine, sunt determinate de c?tre chiar agen?ii institu?iei în cauz?. În consecin??, definirea propriet??ii ?i a protec?iei va fi continuu alterat?, iar domeniul de jurisdic?ie va fi extins în avantajul guvernului.
Prin urmare, a conchis Rothbard, la fel cum socialismul nu poate fi reformat, ci trebuie sa fie abolit pentru a se ob?ine prosperitatea, institu?ia statului nu poate fi reformat?, ci trebuie abolit? pentru a ob?ine dreptatea ?i protec?ia. “Ap?rarea în cadrul unei societ??i libere (incluzând aici serviciile de ap?rare ale persoanei ?i propriet??ii cum sunt protec?ia poli?ieneasc? ?i deciziile judiciare)”, scrie Rothbard, “ar trebui, prin urmare, s? fie furnizat? de c?tre oameni sau firme care (a) î?i câ?tig? venitul în mod voluntar mai degrab? decât prin coerci?ie ?i (b) nu-?i arog? (a?a cum face Statul) monopolul obligatoriu al protec?iei poli?iene?ti ?i juridice. .... Firmele de ap?rare ar trebui s? fie la fel de libere din punct de vedere concuren?ial ?i la fel de noncoercitive fa?? de nonagresori, cum sunt to?i ceilal?i furnizori de bunuri ?i servicii de pe pia?a liber?. Serviciile de ap?rare, la fel ca ?i toate celelalte servicii, ar fi asigurate doar prin intermediul pie?ei, ?i nu altfel?.[8]Adic?, fiecare proprietar privat ar putea s? beneficieze de avantajele diviziunii muncii ?i s? caute, apelând la cooperarea cu al?i proprietari, o mai bun? protec?ie a propriet??ii sale, decât cea care este posibil? prin autoap?rare. Oricine ar putea, în privin?a serviciilor de protec?ie ?i a celor judiciare, s? cumpere, s? vând? sau s? încheie contracte cu oricine altcineva, ?i ar putea oricând, în mod unilateral, s? întrerup? o asemenea cooperare cu al?ii, ?i s? se reîntoarc? la autoap?rare sau s?-?i schimbe afilia?ia de asigurare a protec?iei.
Pledoarie pentru furnizarea privat? a securit??ii
Odat? ce am reconstruit mitul securit??ii colective (mitul statului) ?i l-am criticat pe temeiuri teoretice ?i empirice, trebuie acum s?-mi asum sarcina de a construi argumentul pozitiv în favoarea securit??ii private ?i a protec?iei. Pentru a demitiza ideea securit??ii colective, nu este suficient numai s? surprindem eroareaimplicat? în no?iunea de stat protectiv. Este la fel de important, dac? nu chiar mai important, s? ajungem la o în?elegere clar? a modului în care ar func?iona efectiv alternativa securit??ii non-etatiste. Rothbard, pornind de la analiza deschiz?toare de drumuri a economistului franco-belgian Gustav de Molinari, [9] ne-a oferit o schi?? a modului în care func?ioneaz? un sistem de pia?? liber? al protec?iei ?i al ap?r?rii. [10] De asemenea, le dator?m lui Morris ?i Lindei Tannehill observa?ii ?i analize excep?ionale asupra acestui subiect. [11] Pe urmele acestor autori, voi merge mai departe în analiza mea ?i voi oferi o viziune mai cuprinz?toare a sistemului alternativ (non-etatist) al produc?iei de securitate ?i al capacit??ii sale de a face fa?? atacurilor, nu numai celor venite din partea indivizilor sau a bandelor, ci în special din partea statelor.
Exist? un acord larg r?spândit (printre libertanienii-liberali ca Molinari, Rothbard ?i so?ii Tannehill, împreun? cu majoritatea comentatorilor acestei probleme), conform c?ruia protec?ia reprezint? o form? de asigurare, iar cheltuielile de protec?ie reprezint? un fel de prim? (pre?) de asigurare. În consecin??, a?a cum ar sublinia mai ales Rothbard ?i so?ii Tannehill, în cadrul unei economii moderne complexe, bazat? pe o diviziune a muncii r?spândit? în toat? lumea, cei mai probabili candida?i pentru oferirea serviciilor de protec?ie ?i de ap?rare sunt agen?iile de asigurare. Cu cât este mai bun? protec?ia propriet??ii asigurate, cu atât sunt mai mici preten?iile de desp?gubire ?i, prin urmare, ?i costurile agentului de asigurare. Astfel, a furniza o protec?ie eficient? pare s? fie în interesul financiar al fiec?rui agent de asigurare; ?i, de fapt, chiar ?i acum, de?i statul le împiedic? ?i le impune restric?ii, agen?iile de asigurare furnizeaz? o gam? larg? de servicii de protec?ie ?i de compensare clien?ilor lor priva?i. Companiile de asigurare îndeplinesc o a doua cerin?? esen?ial?. Evident, oricine ofer? servicii de protec?ie trebuie, pentru a-?i g?si clien?i, s? aib? capacitatea de a-?i respecta angajamentele. Adic?, trebuie s? posede mijloacele economice (atât resursele umane, cât ?i resursele fizice), necesare pentru a-?i îndeplini sarcina de a face fa?? pericolelor, adev?rate sau închipuite, ale lumii reale. Din acest punct de vedere, agen?iile de asigur?ri par s? fie, de asemenea, candida?ii perfec?i. Ele opereaz? pe scar? na?ional?, sau chiar interna?ional?, ?i de?in propriet??i mari, r?spândite pe teritorii întinse ?i dincolo de grani?ele unui singur stat. Prin urmare ele au un interes propriu manifest în asigurarea protec?iei efective ?i sunt, de asemenea, “mari” ?i puternice din punct de vedere economic. Mai mult, toate companiile de asigur?ri sunt conectate printr-o re?ea de acorduri contractuale de asisten?? mutual? ?i de arbitraj, la fel ca ?i printr-un sistem interna?ional de agen?ii de reasigurare, reprezentând astfel o putere economic? combinat?, care dep??e?te cu mult pe cea a majorit??ii, sau chiar a tuturor guvernelor existente.
A? dori acum s? analizez în profunzime ?i s? clarific sistematic aceast? sugestie: c? protec?ia ?i ap?rarea sunt forme de “asigurare” ?i c? pot fi furnizate de c?tre agen?iile de asigur?ri. Pentru a atinge acest ?el, trebuie discutate dou? probleme. Înainte de toate, nu este posibil s? te asiguri împotriva oric?rui risc din via??. Nu pot s? m? asigur împotriva sinuciderii, de exemplu, sau împotriva incendierii de c?tre mine a propriei mele case, sau a ?omajului, sau a faptului de a nu avea chef s? m? dau jos din pat diminea?a, sau a faptului de a suferi pierderi antreprenoriale, deoarece, în fiecare caz, eu am un control par?ial sau total asupra posibilit??ii ca respectivul fapt s? se întâmple. Astfel de riscuri trebuie asumate individual. Nimeni în afar? de mine nu poate s? le asigure. Prin urmare, prima întrebare va trebui s? fie ce aspecte fac protec?ia ?i ap?rarea s? priveasc? un risc care poate fi asigurat, mai degrab? decât un risc care nu poate fi asigurat. Într-adev?r, a?a cum tocmai am v?zut, acest lucru nu este evident prin sine însu?i. De fapt, nu este oare adev?rat c? fiecare are un control considerabil asupra posibilit??ii unui atac la adresa persoanei sale, sau a unei înc?lc?ri a propriet??ii sale? Nu este oare adev?rat c? eu, în mod deliberat, m? expun unui atac, de exemplu, agresând sau provocând pe altcineva - ?i nu este oare atunci protec?ia un risc neasigurabil, la fel ca ?i sinuciderea sau ?omajul, pentru care fiecare persoan? trebuie s?-?i asume singur? responsabilitatea?
R?spunsul poate fi, cu anumite preciz?ri, pozitiv sau negativ. Pozitiv, în m?sura în care nimeni nu poate oferi o protec?ie necondi?ionat?, adic? o asigurare împotriva oric?rei invazii posibile. Cu alte cuvinte, protec?ia necondi?ionat? poate fi oferit?, dac? poate fi oferit? în vreun fel, numai de c?tre fiecare individ în parte, pentru sine însu?i. Dar r?spunsul este negativ, în m?sura în care este avut? în vedere protec?ia condi?ionat?. Doar acele atacuri ?i agresiuni care sunt provocate de c?tre victim?, nu pot fi asigurate. Pe de alt? parte, atacurile neprovocate ?i, prin aceasta, “accidentale”, pot fi asigurate. [12] Adic?, protec?ia devine un bun asigurabil numai dac? - ?i în m?sura în care, ca agent de asigurare, impui în mod contractual restric?ii asupra ac?iunilor celui asigurat, astfel încât s? excluzi orice posibil? provocare din partea lui. Companiile de asigur?ri pot diferi în privin?a defini?iei specifice a provoc?rii, dar nu poate exista nici o diferen?? între asiguratori cu privire la principiul c? fiecare dintre ace?tia trebuie în mod sistematic s? exclud? (s? interzic?) toate ac?iunile provocatoare ?i agresive ale propriilor s?i clien?i.
Oricât de elementar? ar p?rea aceast? prim? observa?ie asupra naturii în mod esen?ial defensive (adic? neagresive ?i neprovocatoare) a asigur?rilor în domeniul protec?iei, ea este de o importan?? fundamental?. În primul rând, ea implic? faptul c? orice agresor sau provocator cunoscut ar fi incapabil s?-?i g?seasc? un agent asigurator ?i c?, prin urmare, ar fi izolat din punct de vedere economic, slab ?i vulnerabil. Pe de alt? parte, ea implic? faptul c? oricine dore?te mai mult? protec?ie decât cea pe care o poate realiza bazându-se pe autoap?rare, ar putea s? o ob?in? numai dac? - ?i în m?sura în care - s-ar supune unor norme specificate de comportament non-agresiv, civilizat. Mai mult, cu cât num?rul celor asigura?i este mai mare (?i, în economia de schimb modern?, cea mai mare parte a oamenilor vor mai mult? protec?ie decât cea oferit? de autoap?rare), cu atât ar fi mai mare presiunea economic? asupra celor care nu s-au asigurat înc?, pentru a adopta acelea?i standarde de comportament social non-agresiv, sau unele similare. În plus, ca rezultat al concuren?ei dintre firmele de asigur?ri pentru atragerea de clien?i voluntari, va ap?rea o tendin?? de sc?dere a pre?urilor pe valorile propriet??ilor asigurate. În acela?i timp, ar fi pus? în mi?care o tendin?? spre standardizarea ?i unificarea propriet??ii ?i a dreptului contractual. Vor ap?rea contracte de protec?ie cu descrieri standard ale propriet??ii ?i ale produsului; ?i, în urma cooper?rii constante dintre diferi?i asiguratori în privin?a procedurilor de arbitraj mutual, va rezulta o tendin?? spre standardizarea ?i unificarea regulilor de procedur?, a probelor ?i a rezolv?rii conflictelor (incluzând aici compensarea, restitu?ia, pedepsirea ?i retribu?ia) ?i, în consecin??, ar rezulta o certitudine legal? din ce în ce mai mare. Fiecare, în virtutea faptului c? a cump?rat o asigurare de protec?ie, ar fi implicat într-o întreprindere concuren?ial? global? subordonat? efortului de minimizare a agresiunii (?i, astfel, de maximizare a protec?iei defensive), iar fiecare conflict ?i fiecare desp?gubire pretins? - indiferent unde, de c?tre cine sau împotriva cui - ar c?dea sub jurisdic?ia uneia sau mai multor agen?ii de asigur?ri specifice ?i a procedurilor lor de arbitraj, mutual definite.
Alte considera?ii despre asigur?rile împotriva agresiunii
Este momentul s? abord?m o a doua problem?. Chiar dac? este recunoscut statutul de bun asigurabil al protec?iei defensive, exist? forme de asigurare strict diferite. S? lu?m în considerare doar dou? exemple caracteristice: asigurarea împotriva dezastrelor naturale, cum ar fi cutremurele, inunda?iile sau uraganele, ?i asigurarea împotriva accidentelor sau a dezastrelor industriale, cum ar fi defec?iunile, exploziile ori rebuturile. Primele pot servi ca exemplu al asigur?rii de grup sau mutuale. Unele teritorii sunt mult mai expuse dezastrelor naturale decât altele; prin urmare, cererea de asigur?ri ?i pre?ul lor vor fi mai mari în anumite zone decât în altele. Totu?i, fiecare loca?ie din interiorul anumitor grani?e teritoriale este privit? de asigurator ca fiind omogen? fa?? de riscul avut în vedere. Putem presupune c? asiguratorul cunoa?te frecven?a ?i dimensiunile evenimentului respectiv pentru regiune ca întreg, dar el nu cunoa?te nimic despre riscul particular al fiec?rei loca?ii specifice din cadrul teritoriului. În acest caz, fiecare persoan? asigurat? va pl?ti aceea?i prim? pe valoarea asigurat?, iar primele colectate într-o anumit? perioad? vor fi, probabil, suficiente pentru a acoperi toate desp?gubirile revendicate în aceea?i perioad? de timp (altfel, industria de asigur?ri ar lucra în pierdere). Astfel, riscurile individuale particulare sunt reunite ?i asigurate mutual.
Prin contrast, asigurarea industrial? poate servi ca exemplu de asigurare individual?. Spre deosebire de dezastrele naturale, riscul asigurat este rezultatul ac?iunii umane, adic? al eforturilor de produc?ie. Fiecare proces de produc?ie se afl? sub controlul unui produc?tor individual. Nici un produc?tor nu are drept scop s? provoace e?ecuri sau dezastre ?i, a?a cum am v?zut, numai dezastrele “accidentale” (neinten?ionate) sunt asigurabile. Îns? chiar dac?, în mare m?sur?, produc?torii de?in controlul ?i, în general, tehnologiile sunt încununate de succes, fiecare produc?tor ?i fiecare tehnologie de produc?ie poate fi subiectul unor ghinioane ?i accidente ocazionale, care scap? controlului (adic? al unei marje de eroare). Totu?i, ca rezultat, chiar dac? neinten?ionat, al eforturilor de produc?ie individuale ?i al tehnicilor de produc?ie, acest risc al accidentelor industriale este esen?ial diferit de la un produc?tor la altul ?i de la un proces de produc?ie la altul. În consecin??, riscurile diferi?ilor produc?tori ?i tehnologii de produc?ie nu pot fi puse laolalt? ?i fiecare produc?tor trebuie s? fie asigurat individual. Probabil c?, în acest caz, asiguratorul va trebui s? ?tie frecven?a în timp a evenimentului avut în vedere, dar el nu ?tie nimic despre posibilitatea ca un eveniment s? aib? loc la un anumit moment, cu excep?ia faptului c?, în toate momentele, este vorba despre acela?i produc?tor ?i despre aceea?i tehnologie de produc?ie. Nu exist? nici o previziune conform c?reia primele colectate într-o perioad? dat? vor fi suficiente pentru a acoperi toate revendic?rile de desp?gubire care apar în acea perioad?. Mai degrab?, prezump?ia este aceea c? toate onorariile colectate în mai multe perioade de timp vor fi suficiente pentru a acoperi toate revendic?rile ce apar de-a lungul tuturor acestor perioade de timp. În consecin??, un asigurator trebuie, în acest caz, s? de?in? rezerve de capital pentru a-?i îndeplini obliga?iile contractuale, iar în calculul primelor percepute, el trebuie s? ia în considerare valoarea prezent? a acestor rezerve.
A doua întrebare este, a?adar, ce tip de asigurare este cea împotriva agresiunii sau a invaziei din partea altora? Poate ea s? fie furnizat? ca o asigurare de grup, ca în cazul dezastrelor naturale, sau va trebui s? fie oferit? în forma asigur?rii individuale, ca în cazul accidentelor industriale?
Voi face, dintru început, observa?ia c? cele dou? forme de asigurare reprezint? doar dou? posibile extreme ale unui continuum, iar pozi?ia fiec?rui risc particular, în acest continuum, nu este definitiv fixat?. Datorit? progreselor ?tiin?ifice ?i tehnologice în meteorologie, geologie sau inginerie, de exemplu, riscuri care erau ini?ial privite ca omogene (dând posibilitatea existen?ei asigur?rii mutuale) pot deveni din ce în ce mai neomogene. Demn? de remarcat este aceast? tendin?? în domeniul medicinei ?i al asigur?rilor de s?n?tate. Odat? cu dezvoltarea geneticii ?i a ingineriei genetice (amprentele genetice), riscuri medicale ?i de s?n?tate care erau anterior considerate omogene (nespecifice) pentru un mare num?r de persoane au devenit din ce în ce mai specifice ?i heterogene.
?inând seama de toate acestea, poate fi spus ceva specific despre asigurarea de protec?ie? Eu a? înclina s? cred c? da. Într-adev?r, în timp ce toate asigur?rile necesit? ca riscul s? fie accidental din punctul de vedere al asiguratorului ?i al asiguratului, accidentul unei invazii agresive este strict diferit de cel al dezastrelor naturale sau industriale. În timp ce dezastrele naturale ?i accidentele industriale sunt produsul for?elor ?i legilor naturii, agresiunea este rezultatul ac?iunilor umane; ?i, în timp ce natura este “oarb?” ?i nu face discrimin?ri între indivizi, fie ca este vorba despre indivizi diferi?i la acela?i moment de timp, sau de acela?i individ în momente diferite, un agresor poate s? fac? discrimin?ri ?i s?-?i aleag? în mod deliberat victimele, precum ?i momentul în care s? atace .
Asigur?rile ?i grani?ele politicii
La început, voi pune în contrast asigur?rile de protec?ie–ap?rare cu cele împotriva dezastrelor naturale. În mod frecvent, se face o analogie între acestea dou? ?i este instructiv de analizat dac? ?i în ce m?sur? ea este corect?. Analogia const? în faptul c?, a?a cum fiecare individ din anumite regiuni geografice este amenin?at de acela?i risc al cutremurelor, al inunda?iilor sau al uraganelor, la fel, fiecare locuitor al teritoriului Statelor Unite sau Germaniei, de exemplu, este confruntat cu acela?i risc de a deveni victima unui atac str?in. Cu toate c? exist? o similaritate superficial? (la care voi reveni curând), sunt u?or de recunoscut dou? gre?eli fundamentale implicate în aceast? analogie. În primul rând, grani?ele regiunilor în care exist? cutremure, inunda?ii sau uragane sunt stabilite ?i trasate conform unor criterii fizice obiective ?i, prin urmare, pot fi considerate “naturale”. În contrast clar, grani?ele politice sunt “artificiale”. Grani?ele Statelor Unite s-au schimbat de-a lungul întregului secol XIX, iar Germania nu a existat ca atare pân? în 1871, ci era compus? din aproape 50 de ??ri separate. Cu siguran??, nimeni nu ar dori s? pretind? c? aceast? retrasare a grani?elor Germaniei sau a Statelor Unite a fost produsul descoperirii faptului c? riscul de securitate al fiec?rui american sau german din cele dou? ??ri mai întinse era, contrar opiniei opuse sus?inute anterior, omogen (identic).
Exist? o a doua gre?eal? evident?. Natura (prin cutremure, inunda?ii, uragane), este oarb? în ac?iunea ei de distrugere. Ea nu face discrimin?ri între loca?iile ?i obiectele mai mult sau mai pu?in valoroase, ci “atac?” nediscriminat. În contrast clar, un invadator-agresor poate s? fac?, ?i face discrimin?ri. El nu atac? sau invadeaz? loca?ii ?i lucruri lipsite de valoare, ca de?ertul Sahara, ci alege loca?ii ?i lucruri care sunt valoroase. Ceteris paribus, cu cât o loca?ie sau un obiect sunt mai valoroase, cu atât mai probabil este ca ele s? devin? ?inta unei invazii sau a unui atac.
Acest lucru ridic? urm?toarea întrebare crucial?. Dac? grani?ele politice sunt arbitrare, iar atacurile ?i invaziile nu sunt în nici un caz nediscriminatorii, ci direc?ionate în mod specific spre lucruri ?i locuri valoroase, exist? grani?e nearbitrare care separ? zonele cu riscuri diferite de securitate (de atac)? R?spunsul este afirmativ. Asemenea grani?e nearbitrare sunt cele ale propriet??ii private. Proprietatea privat? este rezultatul aproprierii ?i/sau al producerii unor obiecte sau bunuri fizice particulare, de c?tre anumi?i indivizi, în anumite loca?ii. Fiecare aprorpriator-produc?tor (proprietar) demonstreaz?, prin ac?iunile sale, faptul c? el prive?te lucrurile apropriate sau produse ca fiind valoroase (ca fiind bunuri), c?ci altfel el nu le-ar apropria sau produce. Grani?ele propriet??ii fiec?ruia sunt obiective ?i intersubiectiv recognoscibile. Ele sunt determinate, pur ?i simplu, de întinderea ?i dimensiunea lucrurilor apropriate ?i/sau produse de c?tre orice individ particular. Iar grani?ele tuturor locurilor ?i lucrurilor valoroase sunt coextensive cu grani?ele tuturor propriet??ilor. La orice moment din timp, fiecare loc ?i fiecare lucru valoros este în proprietatea cuiva; doar locurile ?i lucrurile lipsite de valoare nu sunt în proprietatea nim?nui.
Fiind înconjurat de c?tre al?i oameni, fiecare apropriator ?i produc?tor poate deveni, la rândul lui, ?inta unui atac sau a unei invazii. Fiecare proprietate - spre deosebire de lucruri (materie) – este în mod necesar valoroas?; prin urmare, fiecare proprietar devine o posibil? ?int? a dorin?elor agresive ale altora. În consecin??, alegerea fiec?rui proprietar privind loca?ia ?i forma propriet??ii sale va fi, printre alte nenum?rate considera?ii, influen?at? ?i de preocuparea pentru securitate. Ceteris paribus, fiecare va prefera loca?ii ?i forme de proprietate mai sigure celor care sunt mai pu?in sigure. Totu?i, indiferent unde sunt localiza?i proprietarul ?i proprietatea sa, ?i oricare ar fi forma fizic? a propriet??ii sale, fiecare proprietar, în virtutea neabandon?rii propriet??ii sale în fa?a unei agresiuni poten?iale, î?i demonstreaz? dorin?a personal? de a proteja ?i ap?ra aceste posesiuni.
A?adar, dac? grani?ele propriet??ii private sunt singurele grani?e nearbitrare care stau într-o rela?ie sistematic? fa?? de riscul agresiunii, atunci rezult? c? trebuie s? existe la fel de multe zone de securitate diferite, câte propriet??i de?inute separat sunt, ?i c? aceste zone nu sunt mai mari decât întinderea acestor propriet??i. Astfel, chiar mai mult decât în cazul accidentelor industriale, asigurarea propriet??ii împotriva agresiunii ar p?rea s? fie, mai degrab?, un exemplu de protec?ie individual? decât de grup (mutual?).
În timp ce riscul de accident pentru un proces de produc?ie individual este în mod tipic independent de loca?ia sa (astfel încât, dac? procesul ar fi reluat de c?tre acela?i individ în loca?ii diferite, marja sa de eroare ar r?mâne aceea?i), riscul agresiunii împotriva propriet??ii private (împotriva uzinei de produc?ie) este diferit de la o loca?ie la alta. Prin chiar natura lor, de bunuri apropriate ?i produse în mod privat, propriet??ile sunt întotdeauna separate ?i distincte. Fiecare proprietate este localizat? într-un anumit loc ?i se afl? sub controlul unui anumit individ, ?i fiecare loca?ie înfrunt? un risc de securitate specific. Poate fi important pentru securitatea mea, de exemplu, dac? locuiesc la ?ar? sau în ora?, pe deal sau într-o vale, aproape sau departe de un râu, de un ocean, de un port, de o cale ferat? sau de o strad?. De fapt, chiar ?i loca?iile învecinate, nu înfrunt? acela?i risc. Poate fi important, de exemplu, faptul c? locuiesc la o altitudine mai mic? sau mai mare a unui munte decât vecinul meu, în amonte sau în aval, mai aproape sau mai departe de ocean, sau pur ?i simplu la nord, sud, est sau vest de el. Mai mult, fiecare proprietate, oriunde este localizat?, poate fi configurat? ?i transformat? de proprietarul ei, astfel încât s?-i m?reasc? securitatea ?i s? reduc? posibilitatea unei agresiuni. A? putea cump?ra o pu?c? sau un seif, de exemplu, sau a? putea fi capabil s? dobor din spatele cur?ii mele un avion care m? atac?, sau s? de?in o arm? laser care poate omorî un agresor la mii de mile dep?rtare. Astfel, nici o loca?ie ?i nici o proprietate nu sunt identice cu altele. Fiecare proprietar va trebui s? se asigure individual ?i, pentru a face acest lucru, fiecare asigurator împotriva agresiunii trebuie s? de?in? suficiente rezerve de capital.
Statul democratic ?i r?zboiul total
Analogia care este trasat?, de obicei, între asigurarea împotriva dezastrelor naturale ?i cea care prive?te agresiunea extern?, este fundamental gre?it?. A?a cum agresiunea nu este niciodat? nediscriminatorie, ci selectiv? ?i îndreptat? spre o anumit? ?int?, la fel este ?i ap?rarea. Fiecare are loca?ii ?i lucruri diferite de ap?rat, ?i riscul de securitate al fiec?ruia este diferit de cel al altora. Îns? analogia con?ine ?i un sâmbure de adev?r. Cu toate acestea, orice similaritate între dezastrele naturale ?i agresiunile externe este datorat? nu naturii agresiunii ?i a ap?r?rii, ci mai degrab? unei naturi specifice a agresiunii ?i ap?r?rii statale(beligeran?ei interstatale). A?a cum am explicat mai sus, un stat este o agen?ie care exercit? un monopol teritorial obligatoriu de protec?ie ?i are puterea de a impune taxe; iar orice astfel de agen?ie va fi în mod comparativ mult mai agresiv?, deoarece ea poate externaliza costurile unui asemenea comportament, care vor c?dea asupra supu?ilor s?i. Îns? existen?a unui stat nu numai c? determin? cre?terea frecven?ei agresiunii; ea schimb? în întregime caracterul acesteia. Existen?a statelor (?i în special a statelor democratice) implic? faptul c? agresiunea ?i ap?rarea (adic? r?zboaiele) vor tinde s? se transforme în r?zboaie totale, nediscriminatorii. [13]
S? lu?m în considerare, pentru un moment, o lume complet lipsit? de state. Cei mai mul?i proprietari ar fi asigura?i individual de c?tre companii de asigurare mari, adesea multina?ionale, dotate cu rezerve imense de capital, în timp ce, reprezentând mari riscuri, cea mai mare parte, dac? nu to?i agresorii, nu ar fi asigura?i în nici un fel. În aceast? situa?ie, fiecare agresor sau grup de agresori ar dori s?-?i limiteze aria ?intelor vizate la propriet??ile neasigurate, ?i s? evite toate ?pagubele colaterale?, c?ci altfel ei ar fi confrunta?i cu una sau mai multe agen?ii de asigurare profesionale, puternice din punct de vedere economic. În mod asem?n?tor, toat? violen?a defensiv? ar fi foarte selectiv? ?i direc?ionat? spre o ?int? bine definit?. To?i agresorii ar fi indivizi sau grupuri specifice de indivizi, localiza?i în anumite arii teritoriale ?i înzestra?i cu anumite resurse. Pentru a r?spunde la atacul asupra clien?ilor lor, agen?iile de asigurare ar urm?ri în mod specific aceste loca?ii ?i resurse în vederea contracar?rii, ?i ar dori s? evite orice pagub? colateral?, c?ci altfel ar intra în conflict cu al?i asiguratori, c?rora ar trebui s? le pl?teasc? daune.
Toate aceste lucruri se schimb? în mod fundamental într-o lume a statelor ?i a r?zboaielor interstatale. În primul rând, dac? un stat, S.U.A, atac? un altul, de exemplu Irakul, acesta nu este doar un atac înf?ptuit de un num?r limitat de oameni, înzestra?i cu resurse limitate ?i localiza?i într-un loc strict identificabil. Mai degrab?, este un atac al tuturor americanilor ?i înf?ptuit cu toate resursele lor. Se presupune c? fiecare american pl?te?te taxe guvernului S.U.A. ?i este astfel, de facto, indiferent dac? dore?te sau nu, implicat în fiecare agresiune a guvernului. Prin urmare, de?i este evident fals s? pretinzi c? fiecare american înfrunt? un risc egal de a fi atacat de Irak (a?a mic sau inexistent cum este el, acest risc e, cu siguran??, mai mare în New York decât, de exemplu, în Wichita, Kansas), fiecare american este egal situat în ceea ce prive?te participarea sa activ?, chiar dac? nu întotdeauna voluntar?, la fiecare dintre agresiunile guvernului s?u.
În al doilea rând, la fel cum atacatorul este un stat, ?i cel atacat, Irakul, este tot un stat. La fel ca ?i omologul s?u american, guvernul irakian are puterea de a impune taxe popula?iei sau de a o recruta în for?ele sale armate. Ca pl?titor de taxe sau ca recrut, fiecare irakian este implicat în ap?rarea guvernului s?u, la fel cum fiecare american este atras în atacul întreprins de guvernul Statelor Unite. Astfel, r?zboiul devine un r?zboi al tuturor americanilor împotriva tuturor irakienilor, adic? un r?zboi total. Atât strategia statului atacator, cât ?i a statului care se ap?r?, se va schimba în consecin??. În timp ce atacatorul trebuie, totu?i, s? fie selectiv în ceea ce prive?te ?intele atacului s?u, fie ?i numai pentru motivul c? ?i agen?iile fondate pe impozite (statele) sunt în cele din urm? constrânse de raritate, agresorul nu are nici un interes sau, în orice caz, are un interes minim de a evita ?i de a minimiza pagubele colaterale. Dimpotriv?, deoarece întreaga popula?ie ?i întreaga avu?ie na?ional? sunt implicate în efortul defensiv, pagubele colaterale, fie cele afectând via?a, fie cele vizând proprietatea, sunt chiar dezirabile. Nu exist? nici o distinc?ie clar? între combatan?i ?i necombatan?i. Fiecare este un du?man ?i toate propriet??ile furnizeaz? un sprijin pentru guvernul atacat. Prin urmare, oricine ?i orice devine o ?int? admisibil?. În mod similar, statul care se ap?r? va fi pu?in preocupat de pagubele colaterale care rezult? din contraatacul s?u. Fiecare cet??ean al statului care atac? este un du?man, iar întreaga lui proprietate este o proprietate a unui du?man ?i, astfel, devine o ?int? posibil? pentru represalii. Mai mult, fiecare stat, în concordan?? cu acest caracter al r?zboiului interstatal, va dezvolta ?i va folosi mai multe arme de distrugere în mas?, cum ar fi bomba atomic?, mai degrab? decât arme de precizie cu raz? lung? de ac?iune, cum ar fi pu?ca mea imaginar? cu laser.
Astfel, asem?narea dintre r?zboi ?i catastrofele naturale (aparenta lor distrugere ?i devastare nediscriminatorie) este o tr?s?tur? exclusiv? a unei lumi etatiste.
Asigur?ri ?i incitative
Aceast? concluzie ne aduce în fa?a unei ultime probleme. Am v?zut c?, la fel cum întreaga proprietate este privat?, întreaga ap?rare trebuie s? fie asigurat? în mod individual, prin intermediul unor agen?ii de asigur?ri corespunz?tor capitalizate, într-o manier? foarte asem?n?toare cu cea a asigur?rilor împotriva accidentelor industriale. Totu?i, am v?zut, de asemenea, c? cele dou? forme de asigurare difer? într-un punct fundamental. În cazul asigur?rii de ap?rare, conteaz? loca?ia propriet??ii asigurate. Prima pentru valoarea asigurat? va fi diferit? în func?ie de loca?ie. Mai mult, agresorii se pot deplasa, arsenalul lor de arme se poate modifica ?i, datorit? prezen?ei statelor, întregul caracter al agresiunii se poate transforma. Astfel, chiar dat? fiind loca?ia ini?ial? a propriet??ii, prima pentru valoarea asigurat? se poate modifica odat? cu schimb?rile mediului social sau ale împrejurimilor loca?iei. Cum ar r?spunde un sistem concuren?ial de agen?ii de asigurare la aceast? provocare? În particular, cum ar face el fa?? existen?ei statelor ?i a agresiunii statale?
Pentru a r?spunde la aceste întreb?ri este esen?ial s? reamintim câteva idei economice elementare. Ceteris paribus, posesorii de proprietate privat? în general, ?i proprietarii de firme în particular, prefer? loca?iile caracterizate prin costuri de protec?ie (prime de asigurare) sc?zute ?i prin valori ale propriet??ii în cre?tere, acelora cu costuri de protec?ie mari ?i cu valori ale propriet??ii în sc?dere. În consecin??, exist? o tendin?? a migr?rii popula?iei din ariile cu risc mare ?i valori ale propriet??ii în sc?dere spre arii cu risc mic ?i valori ale propriet??ii în cre?tere. Mai mult, costurile protec?iei ?i valorile propriet??ilor sunt direct corelate. Ceteris paribus, costurile de protec?ie mai mari (riscuri de atac mai mari) implic? valori ale propriet??ilor mai mici sau în sc?dere, iar costurile de protec?ie mai mici implic? valori ale propriet??ii mai mari sau în cre?tere. Aceste legi ?i tendin?e determin? func?ionarea unui sistem concuren?ial de agen?ii de asigurare-protec?ie.
Înainte de toate, în timp ce un monopol fondat pe impozite va manifesta tendin?a de a cre?te costul ?i pre?ul protec?iei, agen?iile de asigurare private, bazate pe profituri ?i pierderi, vor lupta pentru reducerea costului protec?iei ?i vor manifesta o tendin?? de sc?dere a pre?urilor. În acela?i timp, agen?iile de asigurare sunt mai interesate decât oricine altcineva în cre?terea valorii propriet??ilor, deoarece aceast? cre?tere implic? nu doar faptul c? propriile lor propriet??i devin mai valoroase, ci, de asemenea, ?i faptul c? vor fi mai multe propriet??i ale altor oameni, pe care s? le asigure. Prin contrast, dac? riscul agresiunii cre?te ?i valorile propriet??ilor scad, exist? mai pu?in? valoare care poate fi asigurat?, în timp ce costul protec?iei ?i pre?urile asigur?rii cresc, ducând la condi?ii proaste de afaceri pentru un agent de asigurare. În consecin??, agen?iile de asigurare ar fi sub o permanent? presiune economic? pentru a promova condi?iile favorabile de afaceri ?i pentru a le evita pe cele nefavorabile.
Aceast? structur? a incitativelor are un impact fundamental asupra modului de operare al agen?iilor de asigurare. De exemplu, ca în cazul aparent mai u?or al protec?iei împotriva infrac?iunilor de drept comun ?i a infractorilor, un sistem concuren?ial de agen?ii de asigurare ar duce la o modificare dramatic? a politicilor actuale de combatere a infrac?ionalit??ii. Pentru a recunoa?te propor?iile acestei schimb?ri, este instructiv s? analiz?m, pentru început, politica etatist? actual? ?i, astfel, familiar?, în domeniul infrac?ionalit??ii. De?i este în interesul agen?ilor de stat s? combat? infrac?iunile private de drept comun (chiar ?i numai pentru faptul c?, astfel, r?mâne mai mult? proprietate impozabil?), ca agen?i finan?a?i din impozite, ei au un interes mic (sau inexistent) de a fi în mod special eficien?i în a le preveni sau, dac? aceste infrac?iuni au avut loc, de acorda compensa?ii victimelor ?i de a-i prinde ?i pedepsi pe cei vinova?i. Mai mult, în condi?ii democratice, pagubei îi va fi ad?ugat? insulta. C?ci dac? oricine - agresorii ca ?i non-agresorii, reziden?ii loca?iilor cu o rat? înalt? a infrac?ionalit??ii ca ?i cei ai loca?iilor cu o rat? sc?zut? a infrac?ionalit??ii - poate s? voteze ?i s? fie ales în func?ii guvernamentale, va fi ini?iat? o redistribu?ie sistematic? a drepturilor de proprietate de la non-agresori spre agresori ?i dinspre reziden?ii din zonele cu rat? sc?zut? a criminalit??ii înspre cei ai zonelor cu rat? înalt? a criminalit??ii, iar astfel infrac?ionalitatea va fi, de fapt, promovat?. În consecin??, infrac?ionalitatea, ?i prin aceasta cererea de servicii de securitate privat? de toate tipurile, ating în prezent cote foarte ridicate. Chiar ?i mai scandalos, în loc s? compenseze victimele infrac?iunilor pe care nu le previne (a?a cum ar trebui), guvernul for?eaz? victimele s? pl?teasc? din nou, prin intermediul impozitelor, costul prinderii, al încarcer?rii, al reabilit?rii ?i/sau al distrac?iei agresorilor lor. ?i, în loc s? cear? pre?uri de protec?ie mai mari în loca?iile cu o rat? înalt? a infrac?ionalit??ii, ?i pre?uri mai mici în cele cu o rat? mai sc?zut? a infrac?ionalit??ii, a?a cum ar face agen?ii de asigurare, guvernul ac?ioneaz? exact în sensul contrar. El fixeaz? impozite mai mari în zonele cu rat? sc?zut? a infrac?ionalit??ii ?i cu valori mari ale propriet??ii, decât în zonele cu rat? înalt? a infrac?ionalit??ii ?i cu valori mici ale propriet??ii, sau chiar îi subven?ioneaz? pe reziden?ii ultimelor loca?ii (mahalalele), în detrimentul celor ai primelor. Iar astfel, guvernul erodeaz? condi?iile sociale nefavorabile infrac?iunii, promovându-le în acela?i timp pe cele favorabile ei. [14]
Modul de operare al agen?iilor de asigurare concuren?iale ar contrasta izbitor cu cel al statului. De exemplu, dac? un agent de asigurare nu ar putea preveni o infrac?iune, el ar trebui s? acorde compensa?ii victimei. Astfel, agen?iile de asigurare ar dori, înainte de toate, s? fie eficiente în prevenirea infrac?iunilor. Iar dac?, totu?i, nu reu?esc s? le previn?, ele ar dori s? fie eficiente în detectarea, prinderea ?i pedepsirea infractorilor deoarece, prin prinderea ?i arestarea lor, agen?ia de asigurare îi poate for?a pe ace?tia (mai degrab? decât pe victim? ?i pe agen?ia ei de asigurare) s? pl?teasc? pentru v?t?m?rile produse ?i s? suporte costul desp?gubirii.
Mai concret, exact le fel cum companiile de asigurare men?in în mod curent ?i aduc permanent la zi un inventar local detaliat al valorilor propriet??ior, tot a?a, ele ar men?ine ?i ar aduce permanent la zi un inventar local detaliat al infrac?iunilor ?i infractorilor. Ceteris paribus, riscul agresiunii împotriva oric?rei loca?ii a unei propriet??i private cre?te în func?ie de vecin?tatea poten?ialilor agresori, de num?rul acestora ?i de resursele lor. Astfel, agen?iile de asigurare ar fi interesate în strângerea de informa?ii despre infrac?iunile prezente ?i în cunoa?terea criminalilor ?i a loca?iilor lor, ?i ar fi în interesul lor mutual, în vederea minimiz?rii pagubelor aduse propriet??ii, s?-?i transmit? unele altora aceste informa?ii (a?a cum b?ncile î?i împ?rt??esc acum informa?iile despre riscurile mari asociate unor credite). Mai mult, agen?iile de asigurare ar fi în mod special interesate în strângerea de informa?ie despre infrac?iunile ?i agresorii poten?iali (infrac?iuni înc? necomise ?i agresori înc? necunoscu?i), ceea ce ar duce la o revizuire fundamental? ?i o îmbun?t??ire a statisticilor actuale (etatiste) privind fenomenul infrac?ional. Pentru a anticipa inciden?a viitoarelor infrac?iuni, ?i pentru a calcula, astfel, pre?ul curent al asigur?rilor (prima), agen?iile de asigurare ar trebui s? coreleze frecven?a, descrierea ?i caracterul infrac?iunilor ?i cele ale infractorilor cu mediul social în care au ap?rut ?i opereaz?, ?i s? dezvolte ?i s? rafineze continuu, sub presiunea concuren?ei, un sistem elaborat al indicatorilor demografici ?i sociali ai infrac?ionalit??ii. [15] Adic?, fiecare loca?ie, împreun? cu vecin?tatea ei, ar fi descrise, iar riscurile lor ar fi evaluate, în termenii ?i în lumina unei multitudini de indicatori ai infrac?ionalit??ii, cum ar fi structura de sexe, grupuri de vârst?, rase, na?ionalit??i, etnii, religii, limbi, profesiuni ?i venituri.
În consecin??, ?i în clar contrast cu situa?ia prezent?, ar disp?rea toate redistribu?iile inter-locale, regionale, rasiale, na?ionale, etnice sau lingvistice, ale venitului ?i ale avu?iei, iar o surs? constant? de conflict social ar fi anulat? pentru totdeauna. În schimb, structura de pre?uri (prime) ce ar ap?rea astfel ar tinde s? reflecte în mod corect riscul fiec?rei loca?ii ?i al mediului ei social particular, astfel încât nimeni nu ar fi obligat s? pl?teasc? pentru riscul de asigurare al altuia. Fiecare ar pl?ti doar pentru riscul s?u ?i pentru cel asociat mediului s?u social particular. ?i mai important, un sistem concuren?ial de agen?ii de asigurare împotriva agresiunii, bazat pe un sistem permanent ?inut la zi ?i rafinat, de statistici ale infrac?ionalit??ii ?i ale valorilor propriet??ilor ?i, în plus, motivat de tendin?a observat? a migra?iei dinspre loca?iile cu risc înalt ?i valoare sc?zut? (deci “rele”) spre loca?iile cu risc sc?zut ?i valoare mare (deci “bune”), ar promova o tendin?? de progres al civiliza?iei (mai degrab? decât de regres).
Statele (?i în special cele democratice) erodeaz? zonele “bune” ?i le promoveaz? pe cel “rele”, prin politicile lor de impozitare ?i de transfer al avu?iei. Ele fac acest lucru, de asemenea, ?i probabil cu un efect chiar mai nefavorabil, prin politica lor de integrare for?at?. Aceast? politic? are dou? aspecte. Pe de o parte, pentru proprietarii ?i reziden?ii din loca?iile ?i împrejurimile “bune”, care se confrunt? cu problema imigr?rii, integrarea for?at? presupune c? ace?tia trebuie s? accepte, f?r? discriminare, fiecare imigrant intern, ca trec?tor sau ca turist pe drumurile publice, ca client, ca rezident sau ca vecin. Le este interzis de c?tre guvernul lor s? exclud? imigra?ia cuiva, inclusiv a celor pe care ei îi consider? a prezenta un risc poten?ial nedorit. Pe de alt? parte, pentru proprietarii ?i reziden?ii din loca?iile ?i vecin?t??ile “proaste”, care mai degrab? au de-a face cu emigrarea decât cu imigrarea, integrarea for?at? presupune c? ei sunt împiedica?i s? exercite o autoprotec?ie eficient?. Mai degrab? decât s? li se permit? s? scape de infrac?ionalitate prin expulzarea criminalilor cunoscu?i din vecin?tatea lor, ei sunt for?a?i de guvernul lor s? tr?iasc? în permanent? vecin?tate cu agresorii lor. [16]
Rezultatele unui sistem de agen?ii de protec?ie private ar fi în contrast izbitor cu aceste mult prea familiare efecte ale deciviliz?rii ?i cu aceste tendin?e ale protec?iei etatiste împotriva infrac?iunilor. Desigur, agen?iile de asigurare ar fi incapabile s? elimine diferen?ele dintre vecin?t??ile “bune” ?i “rele”. De fapt, aceste diferen?e ar putea chiar s? devin? mai pronun?ate. Pe de alt? parte, condu?i de interesul lor de a cre?te valoarea propriet??ilor ?i de a sc?dea costurile protec?iei, agen?ii de asigurare ar promova o tendin?a de a îmbun?t??i starea de lucruri, prin asistarea ?i cultivarea atât a vecin?t??ilor “bune”, cât ?i a celor “rele”. Astfel, în vecin?t??ile “bune”, agen?iile de asigurare ar adopta o politic? de imigrare selectiv?. Spre deosebire de state, ele nu ar putea ?i nu ar dori s? nu ia în calcul înclina?iile discriminatorii ale celor asigura?i fa?? de imigran?i. Dimpotriv?, chiar mai mult decât oricare dintre clien?ii lor, agen?iile de asigurare ar fi interesate s? fac? discrimin?ri: prin admiterea numai a acelor imigran?i a c?ror prezen?? nu ridic? riscul de infrac?iuni ?i cre?te valorile propriet??ilor, ?i prin excluderea acelora a c?ror prezen?? duce la un risc mai mare ?i la valori ale propriet??ilor mai sc?zute. Adic?, mai degrab? decât s? elimine discriminarea, agen?iile ar dori s? îi ra?ionalizeze ?i s? îi perfec?ioneze practica. Bazându-se pe statisticile lor în privin?a infrac?ionalit??ii ?i a valorilor propriet??ilor, ?i având scopul de a reduce costul protec?iei ?i de a cre?te valorile propriet??ilor, agen?iile de asigurare ar formula ?i ar rafina permanent variate reguli restrictive (de excludere) ?i proceduri referitoare la imigrare ?i la imigran?i. Astfel ar da o expresie cantitativ? - sub forma pre?urilor ?i a diferen?elor de pre? - pentru valoarea discrimin?rii (?i pentru costul nediscrimin?rii) între imigran?i poten?iali, ca reprezentând un risc mare sau mic, ?i ca produc?tori de valoare.
În mod similar, în vecin?t??ile “rele”, interesele agen?iilor de asigurare ?i ale celor asigura?i ar coincide. Agen?iile de asigurare nu ar dori s? suprime înclina?iile de expulzare ale asigura?ilor fa?? de infractorii cunoscu?i. Ele ar ra?ionaliza asemenea tendin?e prin oferirea unor reduceri selective de pre?uri (în func?ie de opera?iile de epurare specifice). Intr-adev?r, prin cooperare mutual?, agen?iile de asigurare ar dori s? expulzeze infractorii cunoscu?i nu numai din vecin?tatea lor imediat?, ci ?i din întreaga civiliza?ie, în s?lb?ticie sau în frontierele deschise ale junglei amazoniene, ale Saharei sau ale regiunilor polare.
Asigurarea împotriva agresiunii statale
Totu?i, ce se întâmpl? în cazul ap?r?rii fa?? de un stat? Cum ne-ar ap?ra agen?iile de asigurare împotriva agresiunii unui stat?
Înainte de toate, este esen?ial s? reamintim c? statele, ca monopoluri obligatorii fondate pe impozitare, sunt inerent ineficiente ?i risipitoare în tot ceea ce fac. Acest lucru este, de asemenea, adev?rat ?i în privin?a tehnologiei ?i a produc?iei de arme, a serviciilor ?i a strategiei militare, în special în epoca noastr? de înalt? tehnologie. Prin urmare, statele nu ar fi capabile s? câ?tige competi?ia din cadrul aceluia?i teritoriu cu agen?iile de asigurare finan?ate în mod voluntar. Mai mult, cele mai importante ?i mai generale dintre regulile restrictive care privesc imigrarea ?i care sunt concepute de agen?iile de asigurare pentru a sc?dea costul protec?iei ?i pentru a cre?te valoarea propriet??ii, ar fi acelea vizându-i pe agen?ii statelor. Statele sunt inerent agresive ?i pun fiecare asigurat ?i fiecare agen?ie de asigurare în fa?a unui permanent pericol. Astfel, în particular, agen?iile de asigurare vor dori s? exclud? sau s? impun? restric?ii severe - ca unui risc poten?ial la adresa securit??ii - imigra?iei (p?trunderii în teritoriu) tuturor agen?ilor guvernamentali cunoscu?i, ?i ele vor influen?a pe cei pe cere îi asigur?, fie sub forma unei condi?ii de asigurare, fie sub forma unei prime mai sc?zute, s? exclud? sau s? limiteze în mod strict orice contact direct cu oricare agent cunoscut al guvernului, indiferent dac? el ar veni în calitate de vizitator, de client, de rezident sau de vecin. Adic?, oriunde ar opera companii de asigurare - în toate teritoriile libere - agen?ii statelor ar fi trata?i ca exclu?i nedori?i, ca pericole poten?iale mult mai mari decât orice criminal comun. In consecin??, statele ?i angaja?ii lor ar fi capabili s? opereze ?i s? locuiasc? numai în teritorii separate ?i situate dincolo de grani?a teritoriilor libere. Mai mult, datorit? productivit??ii economice comparativ mai sc?zute a teritoriilor etatiste, guvernele ar fi continuu sl?bite din cauza emigr?rii reziden?ilor lor cu cea mai înalt? valoare productiv?.
Acum, ce s-ar întâmpla dac? un stat s-ar decide s? atace sau s? invadeze un teritoriu liber? Acest lucru ar fi mai u?or de spus decât de f?cut. Pe cine ?i ce anume ar ataca? Nu ar exista nici un stat oponent. Ar exista numai proprietari priva?i ?i agen?iile lor de asigurare private. Nimeni, ?i cel mai pu?in dintre to?i agen?iile de asigurare, nu s-ar angaja, de bun? seam?, în agresiuni, sau m?car în provoc?ri. Dac? ar exista vreo agresiune sau vreo provocare împotriva unui stat, aceasta ar fi ac?iunea unei persoane particulare, iar în acest caz interesele statului ?i cele ale agen?iilor de asigurare ar coincide în totalitate. Ambele p?r?i ar dori s? îl vad? pe atacator pedepsit ?i f?cut r?spunz?tor pentru toate pagubelor cauzate. Dar, în lipsa unui du?man-agresor, cum ar putea un stat s? justifice un atac ?i, chiar mai mult decât atât, un atac nediscriminatoriu? ?i, cu siguran??, el ar trebui s?-l justifice! Pentru c? puterea fiec?rui guvern, chiar ?i a celui mai despotic, se bazeaz? în cele din urm? pe opinie ?i pe consim??mânt, a?a cum au explicat La Boetie, Hume, Mises ?i Rothbard. [17] Regii ?i pre?edin?ii pot da, desigur, un ordin de atac. Dar trebuie s? existe mul?i al?ii doritori s?-l execute pentru ca ordinul s? aib? un efect. Trebuie s? existe generali care s? primeasc? ?i s? execute ordine, solda?i care s? fie dispu?i s? m?r??luiasc?, s? ucid? ?i s? fie uci?i, ?i produc?tori interni care s? continue s? produc? pentru a finan?a r?zboiul. Dac? aceast? disponibilitate consensual? ar fi absent? deoarece ordinele conduc?torilor statului ar fi considerate ilegitime, chiar ?i cel mai puternic guvern ar deveni ineficient ?i s-ar pr?bu?i, a?a cum a fost ilustrat prin exemplele recente ale ?ahului din Iran ?i ale Uniunii Sovietice. Prin urmare, din punctul de vedere al liderilor unui stat, un atac asupra unor teritorii libere ar trebui s? fie considerat extrem de riscant. Nici un efort propagandistic, oricât de elaborat, nu ar face publicul s? cread? c? acest atac este altceva decât o agresiune împotriva unor victime inocente. În aceast? situa?ie, liderii statului ar fi mai degrab? ferici?i s? men?in? un control monopolist asupra teritoriului prezent, decât s? ri?te s? î?i piard? legitimitatea ?i întreaga lor putere, într-o încercare de expansiune teritorial?.
Totu?i, oricât de pu?in probabil ar fi acest lucru, ce se întâmpl? dac? un stat atac? sau/?i invadeaz? un teritoriu liber învecinat? În acest caz agresorul nu ar întâlni o popula?ie neînarmat?. Numai pentru teritoriile etatiste este caracteristic faptul c? popula?ia civil? este neînarmat?. Statele de oriunde doresc s?-?i dezarmeze proprii cet??eni, astfel încât s? le fie mai u?or s? le impun? taxe ?i s?-i exproprieze. Prin contrast, agen?iile de asigurare din teritoriile libere nu ar dori s? îl dezarmeze pe cel pe care îl asigur?. ?i nici nu ar putea. C?ci cine ar dori s? fie protejat de cineva care, înainte de orice, îi cere s? renun?e la mijloace sale ultime de autoap?rare? Dimpotriv?, agen?iile de asigurare ar încuraja de?inerea privat? de arme printre clien?ii s?i, prin intermediul unor reduceri selective de pre?.
Mai mult, pe lâng? opozi?ia unor cet??eni priva?i înarma?i, statului agresor i se va opune nu numai o agen?ie ci, dup? toate probabilit??ile, mai multe agen?ii de asigurare ?i reasigurare. În cazul unui atac sau al unei invazii reu?ite, aceste agen?ii ar fi obligate s? pl?teasc? desp?gubiri masive. Spre deosebire de statul agresor, îns?, aceste agen?ii de asigurare ar fi firme eficiente ?i competitive. Ceteris paribus, riscul unui atac - ?i, prin urmare pre?ul asigur?rii de securitate - ar fi mai mare în cazul loca?iilor adiacente sau învecinate cu teritoriile statale, decât în locurile amplasate departe de orice stat. Pentru a justifica acest pre? mai ridicat, agen?iile de asigurare ar trebui s? fac? dovada capacit??ii lor defensive împotriva oric?rei agresiuni statale contra clien?ilor lor, sub forma unor servicii de informa?ii, a de?inerii de arme ?i materiale adecvate, a personalului ?i preg?tirii militare. Cu alte cuvinte, agen?iile de asigurare ar fi preg?tite - antrenate ?i înzestrate în mod eficient - pentru posibilitatea unui atac din partea unui stat ?i gata s? r?spund? printr-o dubl? strategie de ap?rare. Pe de o parte, în m?sura în care sunt avute în vedere opera?ii în cadrul teritoriilor libere, agen?iile de asigurare ar fi gata s? expulzeze, s? captureze sau s? omoare fiecare invadator, încercând în acela?i timp s? evite sau s? minimizeze toate daunele colaterale. Pe de alt? parte, în m?sura în care opera?iile lor au loc pe teritoriul unui stat, agen?iile de asigurare ar fi preg?tite s? î?i fixeze drept ?int? agresorul – statul, în vederea represaliilor. Adic?, agen?iile de asigurare ar fi gata s? contraatace ?i s? ucid?, fie cu arme de precizie cu raz? lung? de ac?iune, fie prin ac?iuni de comando, agen?i ai statului, începând din vârful ierarhiei guvernamentale, de la rege, pre?edinte sau prim ministru ?i continuând în jos, c?utând în acela?i timp s? evite sau s? mic?oreze toate pagubele colaterale asupra civililor inocen?i (care nu sunt agen?i ai statului). Iar astfel agen?iile ar încuraja rezisten?a intern? împotriva guvernului agresor, ar promova delegitimarea lui ?i, probabil, ar incita la eliberarea teritoriului statal ?i la transformarea lui într-un teritoriu liber.
Recâ?tigarea dreptului nostru la autoap?rare
Am construit astfel, prin argumentul meu, un cerc complet. La început, am ar?tat c? ideea unui stat protector ?i protec?ia statal? a propriet??ii private este bazat? pe o eroare teoretic? fundamental?, ?i c? aceast? eroare are consecin?e dezastruoase: distrugerea ?i insecuritatea întregii propriet??i private ?i r?zboiul perpetuu. Apoi am ar?tat c? r?spunsul corect la întrebarea cine ar trebui s? apere de agresiune pe posesorii de proprietate privat? este acela?i ca ?i în cazul produc?iei oric?rui alt bun sau serviciu: posesorii de proprietate privat?, cooperarea bazat? pe diviziunea muncii, ?i competi?ia de pia??. In al treilea rând am explicat modul în care un sistem bazat pe profituri ?i pierderi, de asiguratori priva?i, ar diminua cu adev?rat agresiunea, atât a criminalilor priva?i cât ?i a statelor ?i ar promova o tendin?? spre civiliza?ie ?i pace perpetu?. Atunci singura sarcin? nerezolvat? este, a?adar, implementarea acestor principii: retragerea consensului ?i a dorin?ei de a coopera de bun? voie cu statul ?i promovarea delegitim?rii sale în ochii opiniei publice astfel încât s? îi convingem ?i pe al?ii s? fac? la fel. F?r? percep?ia ?i judecata eronat? a publicului care vede statul ca fiind drept ?i necesar ?i f?r? cooperarea sa voluntar?, chiar ?i guvernul în aparen?? cel mai puternic ar imploda ?i puterile lui s-ar evapora. Astfel elibera?i, noi ne-am recâ?tiga dreptul nostru de autoap?rare ?i am putea s? ne întoarcem spre agen?iile de asigurare eliberate ?i nereglementate pentru asisten?? profesional? eficient? în toate problemele de protec?ie ?i rezolvare a conflictelor.
Note
1. James M. Buchanan ?i Gordon Tullock , The Calculus of Consent (Ann Arbor: University of Michigan Press, 1962); J.M. Buchanan, The Limits of Liberty(Chicago: University of Chicago Press, 1975); pentru o critic? vezi Murray N. Rothbard, “Buchanan and Tullock’s Calculus of Consent”, în: idem, The Logic of Action, vol II (Cheltenham: Edward Elgar, 1995); idem, “The Myth of Neutral Taxation”, ibid.; Hans Hermann Hoppe, The Economics and Ethics of Private Proprety (Boston: Kluwer, 1993), cap.1.
2. Vezi în special Lysander Spooner, No Treason: The Constitution of No Authority (Larkspur, Pine Tree Press , 1966).
3. Vezi Hans-Hermann Hoppe , “The Trouble With Classical Liberalism”, Triple R. Rothbard-Rockwell Report , 9,4,1998.
4. Vezi Hans-Hermann Hoppe , “Where The Right Goes Wrong”, Triple R. Rothbard-Rockwell Report , 8,4,1997.
5. Vezi John Denson, ed., The Costs of War (New Brunswick: Transaction Publishers, 1997).
6. Ludwig von Mises, Socialism (Indianapolis: Liberty Classics, 1981); Hans-Hermann Hoppe, A Theory of Socialism and Capitalism (Boston: Kluwer, 1989), cap. 6.
7. Murray N. Rothbard, The Ethics of Liberty (New York: New York University Press, 1998), în special cap. 22 ?i 23.
8. Murray N. Rothbard, Power and Market (Kansas City: Sheed Andews & McMeel, 1977), p.2.
9. Gustav de Molinari, The production of Security (New York: Center for Libertarian Studies, 1977).
10. Murray N. Rothbard, Power and Market, cap.1; idem, For a New Liberty(New York: Collier, 1978), cap. 12 ?i 14.
11. Morris & Linda Tannehill, The Market for Liberty (New York: Laissez Faire Books, 1984), în special partea a II-a.
12. Despre “logica” asigur?rii vezi Ludwig von Mises, Human Action (Chicago: Regnery, 1966), cap. VI; Murray N. Rothbard, Man, Economy and State (Auburn, Al.: Mises Institute, 1993), pp.498 ff.; Hans-Hermann Hoppe, “On Certainty and Uncertainty, Or: Haw Rational Can Our Expectations Be?”, Review of Austrian Economics, 10, nr. 1, 1997; de asemenea Richard von Mises, Probability, Statistics and Truth (New York: Dover, 1957); Frank H. Knight, Risk, Uncertainty, and Profit (Chicago: University of Chicago Press, 1971).
13. Despre rela?ia dintre stat ?i r?zboi , ?i despre transformarea istoric? de la r?zboiul limitat (monarhic) la r?zboiul total (democratic), vezi Ekkehard Krippendorff, Staat und Krieg ( Frankfurt/M. : Suhrkamp, 1985); Charles Tilly, “War Making and State Making as Organized Crime”, în : Bringing the State Back In, Peter B Evans, Dietrich Rueschemeyer, Theda Skocpol, ed. ( Cambridge: Cambridge University Pess, 1985); John F. C. Fuller, The Conduct of War (New York: Da Capo Press, 1992); Michel Howard, War in European History ( New York: Oxford University Press, 1976); Hans-Hermann Hoppe, “Time Preference, Government, and the Process of De-Civilisation”, în: The Costs of War, John Denson, ed., (New Brunswick Transaction Publishers, 1997); Erik von Kuehnelt-Lediihn, Leftism Revisited ( Washington D.C.: Regnery, 1990).
14. Despre crim? ?i pedeps?, în prezent ?i în trecut, vezi Terry Anderson ?i P.J. Hill, “The American Experiment in Anarcho-Capitalism: The Not So Wild , Wild West”, Journal of Libertarian Stoudies, 3, nr. 1, 1979; Bruce L. Benson, “Guns for Protection , and other Private Sector Responses to the Government’s Failure to Control Crime”, Journal of Libertarian Stoudies, 8, nr. 1, 1986; Roger D. McGrath, Gunfighters, Highwaymen and Vigilantes. Violence on the Frontier(Berkeley: University of California Press, 1984); James Q. Wilson ?i Richard J. Herrnstein, Crime and Human Nature (New York : Simon & Schuster, 1985); Edward C. Banfierd, The Unheavenly City Revisited (Boston: Little, Brown, 1974).
15. Pentru o viziune de ansamblu a m?surii în care statisticile oficiale – etatiste - , în particular cele referitoare la infrac?ionalitate, în mod deliberat ignor?, prezint? eronat sau denatureaz? faptele cunoscute din motive de a?a-numite politici publice (corectitudine politic?), vezi J. Philippe Rushton, Race, Evolution and Behaviour ( New Brunswick: Transaction Publishers, 1995); Michael Levin, Why Race Matters (Westport, Conn.: Praeger, 1997).
16. Vezi Hans-Hermann Hoppe, “Free Immigration or Forced Integration”, Chronicles, iulie 1995.
17. Etienne de la Boetie, The Politics of Obedience: The Discourse of Voluntary Servitude (New York: Free Life Editions, 1975); David Hume, “The First Principles of Government”, în: idem, Essays, Moral, Political and Literary(Oxford: Oxford University Press, 1971); Ludwig von Mises , Liberalism in the Classical Tradition ( San Francisco: Cobden Press, 1985); Murray N. Rothbard,Egalitarianism as a Revolt Against Nature and Other Essays (Washington D.C.: Libertarian Review Press, 1974).
*. Titlul original: The Private Production of Defense, Journal of Libertarian Studies 14:1, p. 27-52
Hans-Hermann Hoppe este profesor ?i pred? economie la Universitatea din Nevada, Las Vegas.
© 1999 Center for Libertarian Studies
© 2002 Institutul Ludwig von Mises - România pentru edi?ia în limba român?.
© Institutul Ludwig von Mises - România
