Infla?ia ?i exper?ii manipul?rii (Inflation and the Spin Doctors)
Murray N. Rothbard
Suntem cu to?ii familiariza?i cu fenomenul “spin doctors”, acei agen?i politici care se gr?besc s?-?i spun? p?rerea ?i s? influen?eze astfel opinia public? conducând-o pe „calea corect?” dup? fiecare discurs, dezbatere sau alegeri. Ceea ce cu to?ii uit?m uneori este c? puterea are proprii ei „spin doctors” în sens economic. Pentru fiecare ?tire rea despre economie exist? o lupt? pe care unii o duc cu scopul de a scoate, într-un fel sau altul, o interpretare bun? de la ceea ce tocmai fusese anun?at.
Un subiect favorit este eternul statut al infla?iei. În anii ’50 ?i ’60 Fed-ul ?i alte institu?ii monetare credeau c? infla?ia e sc?pat? de sub control dac? dep??e?te o rat? anual? de 2%. Dar acela?i efect de adormire a vigilen?ei o are ast?zi noul standard, cel de 4%, rat? a infla?iei care este considerat? echivalentul dispari?iei infla?iei cu totul. care dac? nu e dep??it, este considerat ca rata sub care infla?ia a disp?rut. De fapt, adev?rata implica?ie este c? nu trebuie s? ne îngrijor?m dac? rata infla?iei r?mâne sub pragul psihologic ce const? într-un num?r din dou? cifre, prag atins pentru prima dat? pe timp de pace de-a lungul recesiunilor infla?ioniste de la începutul ?i sfâr?itul anilor ’70.
Ei bine, în ianuarie 1990,cel pu?in indicele costului vie?ii a atins un prag mult mai mare decât num?rul fatidic format din dou? cifre. În acea lun? indicele a crescut cu 1,1% ceea ce înseamn? 13% ca rat? anual?, egalând vârfurile infla?ioniste ale anilor ’70. A existat oare o îngrijorare serioas?? Au ap?sat Fed-ul ?i Administra?ia, în sfâr?it, butonul de alarm??
Cu siguran?? nu, deoarece „spin doctor”-ii ?i-au ocupat foarte repede posturile. Vede?i dumneavoastr?, dac? scoatem din ecua?ie categoriile de pre?uri care cresc cel mai rapid, mâncarea ?i energiea, lucrurile nu arat? a?a r?u. Mâncarea s-a scumpit cu 1,8% în ianuarie – o cre?tere anual? de 22%, în timp ce pre?urile la energie s-au majorat cu nu mai pu?in de 5,1%, adic? o cre?tere anual? de 61%. Dar e OK, pentru c? vinovat a fost frigul extrem din decembrie, care a ridicat pre?urile la mâncare ?i legume cu 10,2% luna urm?toare (reprezentând o cre?tere anual? de 122% ) ?i a împins în sus pre?ul petrolului cu 26,3% (cre?tere anual? de 315% ).
Scoate?i din ecua?ie acele categorii cu pre?uri volatile (de?i importante) ?i astfel, ob?inem o „rat? de baz?” satisf?c?toare (definit? ca indicele pre?urilor de consum mai pu?in mâncarea ?i energia) de „numai” 0,6% în Ianuarie, ce repreztin? o cre?tere anual? de 7,5%. Cei de la putere admit c?, într-adev?r, este un motiv de îngrijorare, dar, pân? la urm?, este mult sub temutul nivel de format din dou? cifre.
Îns? trebuie s? ne amintim c? în timpul iernii exist? perioade cu temperaturi foarte sc?zute ?i efectele, chipurile „neprev?zute”, ale vremii tind întotdeauna s? mearg? în direc?ia infla?ionist?, nu în cea defla?ionist?.
Improviza?ia „ratei de baz?” este un exemplu plauzibil al unui principiu general al escrocheriei: dac? vrei s? faci infla?ia s? dispar?, pur ?i simplu scoate din ecua?ie categoriile de pre?uri care cresc cel mai rapid. „Cur???” destule pre?uri ?i po?i face s? par? c? nu exist? câtu?i de pu?in? infla?ie. G?se?te ni?te scuze pentru a scoate din calcul toate acele categorii, nume?te orice ar fi ceea ce r?mâne „rat? de baz?” ?i gata schimbarea! Infla?ia a disp?rut pentru totdeauna.
Totu?i, în primii ani ai administra?iei Reagan, costurile locuin?elor cre?teau ridicol de mult, astfel c? pur ?i simplu au fost scoase din indice, pe motiv c? oamenii pl?tesc chirii anuale, efective sau atribuite, ?i c? la acel moment chiriile nu ajunseser? din urm? cre?terile pre?urilor caselor. În timpul ru?inoasei hiperinfla?ii din Germania anului 1923, existau economi?ti respecta?i, apropia?i ai puterii, care sus?ineau c? în ?ar? nu exist? infla?ie absolut deloc, ba chiar defla?ie, atât timp cât pre?urile exprimate în aur (care deja nu mai era etalon pentru m?rci) sc?deau.
Din p?cate, consumatorii ignoran?i pl?tesc pre?uri mai mari pentru toate bunurile din indice (?i chiar mai mult pentru cele care nu intr? niciodat? în index, ca produsele de firm? ?i c?r?ile), incluzând casele, mâncarea ?i energia. Noi, consumatorii, nu avem privilegiul de a pl?ti doar pentru produsele „de baz?” ?i din nefericire, nici nu ne bucur?m de ?ansa de a pl?ti în aur.
Din moment ce ?i rata de baz? cre?te deranjant de mult, economi?tii puterii încep s? caute explica?ii. Un vechi candidat la postul de „vinovat de serviciu” apare astfel din nou, iar câ?iva economi?ti arat? c? salariile au crescut cu un alarmant procent de 5 % anul trecut; dar cum pre?urile au crescut ?i ele cu de-acum tradi?ionalele 4,5 puncte procentuale, acest lucru este greu de perceput ca ceva îngrijor?tor.
Cre?terile salariale r?mân în urma cre?terii pre?urilor de ani de zile. Adev?ratul vinovat pentru infla?ia accelerat? este acel candidat pe care guvernan?ii vor mereu s?-l evite, ?i anume cantitatea de moned? emis? de guvernul însu?i.
Dup? anii în care guvernul a ordonat crearea de bani ?i introducerea lor în economie, oamenii cheltuie acum acei bani ?i astfel cresc pre?urile. Ultimul grup, pe care guvernul vrea s?-l învinov??easc? este chiar el. În plus, crearea de moned? este prea pl?cut? pentru emitent ?i beneficiari acestuia pentru a renun?a la ea f?r? lupt?. Doar atunci când puterea de a crea bani, adica de a-i falsifica, este luat? cu totul din mâinile guvernului, blestemul infla?iei va disp?rea cu adev?rat pentru totdeauna.
