Lec?iile recesiunii (Lessons of the Recession)
Murray N. Rothbard
Este oficial! La mult timp dup? ce toat? lumea din America ?tia c? ne afl?m într-o recesiune sever?, privatul dar semi-oficialul ?i mult veneratul Birou Na?ional de Cercetare Economic? s-a pronun?at: “Ne afl?m în criz? de vara trecut?”. Ei bine… iat? un exemplu foarte bun de ce economi?tii, odat? recunoscu?i ca ni?te clarv?z?tori ?i ghizi c?tre prosperitate, au început s? coboare cu repeziciune pe scara respectului purtat de poporul american. Nu i se putea întâmpla unui public mai “merituos”. Recesiunea prin care trecem acum ne-a înv??at, într-adev?r, câteva lec?ii valoroase:
Lec?ia Nr. 1: Nu e nevoie de economi?ti… Unul din sloganurile favorite ale Noii Stângi din anii ’60 era “Nu ai nevoie de un meteorolog care s?-?i spun? cum bate vântul”. Pe aceea?i linie, este evident c? nu ai nevoie de un economist care s? î?i spun? c? te afli în recesiune. Cum s? poat? exper?ii prognoza ce se va întâmpla când ei nu ne pot spune nici m?car unde suntem ?i cu greu ne pot spune unde am fost? Ca s? le dau credit, sunt aproape sigur c? Profesorii Hall, Zarnowitz ?i al?i distin?i legiuitori ai Comitetului de Datare a Biroului Na?ional ?tiau de ceva timp c? suntem în recesiune, poate chiar din momentul în care informa?ia a ajuns la public.
Problema este c? Biroul e prins în propria sa metodologie, aceea?i cu a empirismului Baconian ?i anume: adunarea meticuloas? de date ?i pseudo-?tiin?a care i-au adus un respect exagerat din partea economi?tilor.
Întreaga abordare a ciclurilor economice din ultimele 5 decenii a fost f?cut? de c?tre Birou, depinzând de prognozarea exact? a lunii în care se trecea de la expansiune la recesiune ?i invers. De aceea, nu a fost de-ajuns s? spun?: “am intrat în recesiune vara asta”. O astfel de exprimare este suficient? bunului-sim? sau economi?tilor austrieci, dar chiar un decalaj de o lun? fa?? de data precis? face un r?u ireparabil pletorei manipul?rii statisticilor -- mediilor, punctelor de referin??, clasamentelor ?i indicatorilor – acestea constituind ma?in?ria analitic?, ?i, prin urmare, “?tiinta” Biroului. Când vrei s? afli dac? suntem în recesiune, ultimii la care trebuie s? apelezi sunt economi?tii.
Desigur, publicul ?i-ar putea da seama în ce punct ne afl?m, dar sigur nu vor fi la fel de eficien?i la analiza cauzelor sau la a g?si o rezolvare pentru problemele economice. Oricum, nici economi?tii nu sunt atât de buni la asta.
Lec?ia Nr.2 : Nu exist? o “Er? Nou?”. De fiecare dat? când avem un boom îndelungat, în anii de final ai acelui boom presa, economi?tii ?i anali?tii financiari spun plini de încredere c? recesiunile sunt lucruri apar?inând trecutului ?i c? schimb?rile structurale din economie, sau din cuno?tin?ele economi?tilor, au adus o “er? nou?”. Zilele rele ale recesiunii sunt de domeniul trecutului. Am auzit asta prima dat? în anii ’20, iar punctul culminant al acelei noi ere a fost anul 1929; am auzit-o din nou în anii ’60, care au dus la prima mare recesiune infla?ionist? de la începutul anilor ’70; ?i mai recent, am auzit aceea?i poveste la sfâr?itul anilor ’80. De fapt, cel mai bun indicator al unei recesiuni iminente nu sunt indicii Biroului (de statistic? – n.tr.), ci chiar ideea c? recesiunile sunt de domeniul trecutului.
Mai exact, recesiunile vor fi aici s? ne afecteze atâta timp cât exist? puseuri de expansiune a creditelor bancare care s? le cauzeze.
Lec?ia Nr.3 : Nu e nevoie de un boom al inventarurilor ca s? ai criz? economic?. De?i suntem de mult în recesiune, numero?i anali?ti sus?in sus ?i tare c? nu putem fi în criz? deoarece afacerile nu au inventarele pline. Regret, dar nu e nicio diferen?? din moment ce malinvesti?iile produse de creditul infla?ionist nu trebuie s? fie neap?rat sub form? de inventar. Dup? cum se întâmpl? destul de des în teoria economic?, un simptom este etichetat în mod gre?it drept cauz? esen?ial?.
Spre deosebire de cele de mai sus, unele lec?ii nu sunt nici pe departe atât de evidente. Una dintre ele ar fi:
Lec?ia 4: Datoriile nu reprezint? principala problem?. O datorie privat? mare a fost o caracteristic? evident? a boom-ului din anii ’80, aten?ia fiind îndreptat? c?tre obliga?iunile cu randament ridicat pentru achizi?ii ?i prelu?ri de companii. Datoria per se nu este o problem? economic? grav?.
Când cump?r o obliga?iune corporativ? îmi canalizez economiile în investi?ii în acela?i fel ca atunci când cump?r ac?iuni. Niciunul din aceste moduri nu este în mod particular nes?n?tos. Dac? o firm? sau corpora?ie are prea multe datorii raportat la capital, aceasta este o eroare de calcul a proprietarilor sau a managerilor ei, ?i nu o problem? pentru economie în sens larg. Cel mai r?u lucru care se poate întâmpla este acela c?, dac? rata de îndatorarea este prea mare, creditorii vor prelua compania ?i vor angaja ni?te manageri mai capabili. Creditorii, la fel ca ?i ac?ionarii, sunt antreprenori.
Astfel, problema este creditul nu datoria, ?i nu orice creditul, ci creditul finan?at de b?nci prin expansiunea creditului în loc s? fie finan?at de economii ale ac?ionarilor sau creditorilor. Cu alte cuvinte, problema nu este datoria, ci împrumturile generate de sistemul bancar bazat pe rezerv? frac?ionar?.
Lec?ia 5 : Nu v? faceti griji în legatur? cu faptul c? Rezerva Federal? for?eaz? economia prin politica pe care o duce. Adep?ii banilor-marf? reprezint? doar o mic? parte din economi?ti; dar cei mai mul?i dintre ei ofer? sfaturi de investi?ii. De zeci de ani, ace?tia s-au împ?r?it în 2 tabere: “infla?ioni?tii” vs. “defla?ioni?tii”. Ace?ti termeni nu sunt utiliza?i în sensul politicii promovate, ci pentru a prezice evenimentele viitoare.
“Infla?ioni?tii”, printre care m? num?r ?i eu, sus?in c? Rezerva Federal?, fiind eliberat? de restric?iile etalonului aur ?i având drept obiectiv s? nu permit? apari?ia defla?iei, va pompa destui bani în sistemul bancar pentru a preveni defla?ia banilor ?i sc?derea pre?urilor.
“Defla?ioni?tii”, pe de alt? parte, spun c? din cauza creditelor ?i a datoriilor excesive, Rezerva Federal? a ajuns în punctul în care nu mai poate controla masa monetar?, punct în care oricât de mul?i bani ar ad?uga ea rezervelor b?ncilor, creditul ?i masa monetar? nu mai pot fi expandate. În jargonul financiar, Rezerva Federal? se lupt? cu morile de vânt. De aceea, spun defla?ioni?tii, suntem pe drumul c?tre o masiv?, iminent? ?i inevitabil? defla?ie a datoriilor, banilor ?i pre?urilor.
Cineva ar putea crede c? 3 decenii de f?cut predic?ii care nu se adeveresc niciodat? i-ar fi descurajat pe defla?ioni?ti, dar nu! La primul semn de probleme, mai ales o recesiune, ei sunt din nou pe baricade, prezicând o nou? defla?ie iminent?. În ultima parte a anului 1990 masa monetar? nu s-a modificat ?i defla?ioni?tii erau siguri c?, în sfâr?it, a venit ?i ziua lor. Creditarea a fost într-atât de excesiv?, sus?ineau ei, încât nimeni nu mai era stimulat s? se împrumute, oricât de mic? ar fi fost dobânda.
Ce uit? ei întotdeauna este urm?torul lucru: chiar dac? b?ncile ar ajunge s? nu mai poat? stimula împrumuturile – lucru pu?in probabil – ele pot întotdeauna s? î?i foloseasc? rezervele pentru a cump?ra titluri de valoare ?i astfel s? introduc? bani pe pia??. Problema e dac? b?ncile adun? prea multe rezerve nereu?ind s? m?reasc? creditul pân? la limita permis? de rezerva minim? legal?. Lucrul esen?ial e c? b?ncile nu au f?cut niciodat? asta, cu excep?ia anilor ’30. (Diferen?a e urm?toarea: nu doar c? ne afl?m într-o depresiune sever? în anii ’30, dar ?i ratele dobânzilor fuseser? aduse aproape de zero, astfel c? b?ncile nu pierdeau nimic dac? nu extindeau creditul pân? la limita maxim? ). Concluzia ar trebui s? fie c?, de fapt, Rezerva Federal? are mecanisme pentru influen?area economiei.
Pe la începutul anului masa monetar? a început s? creasc? din nou, calmând– cel pu?in deocamdat? – specula?iile ?i avertiz?rile defla?ioniste.
Lectia 6 : B?ncile s-ar putea pr?bu?i. Destul de ciudat este aici un posibil scenariu defla?ionist, dar nu cel pe care îl a?teapt? adep?ii s?i. În ultimii ani a ap?rut o mare schimbare, vital? ?i permanent? în opinia american?. Este permanent? deoarece presupune pierderea inocen?ei americane. Înc? din 1933 publicul american a crezut în propaganda tuturor economi?tilor de la Keynes-ieni la Fried-mani?i, ?i anume c? sistemul bancar este sigur, SIGUR, datorit? asigur?rii depozitelor de c?tre Rezerva Federal?.
Pr?bu?irea b?ncilor de economii ?i de investi?ii, în ciuda asigur?rii depozitelor de c?tre guvernul federal, a distrus mitul asigur?rii ?i a adus în discu?ie soliditatea ultimului bastion al asigur?rii depozitelor, Federal Deposit Insurance Corporation (FDIC). Se ?tie foarte bine c? FDIC nu are, pur ?i simplu, banii necesari s? asigure toate depozitele, ?i c?, de fapt, se îndreapt? spre faliment.
Opinia popular? spune c? FDIC va fi sus?inut? din taxe ?i astfel va fi salvat?. Dar nu conteaz?: credin?a c? b?ncile comerciale pot e?ua a ap?rut în mintea fiec?rui american. Chiar dac? publicul poate fi dus cu z?h?relul, iar FDIC este cârpit pentru aceast? criz?, oamenii î?i pot aminti aceast? politic? la urm?toarea criz? ?i astfel, întreg castelul de c?r?i al rezervei frac?ionare s-ar pr?bu?i,.într-o uria?? panic? bancar? Nicio tax? nu va fi de-ajuns pentru a compensa o asemenea panic?.
Dar nu ar avea asta un efect defla?ionist? Nu chiar. De ce? Pentru c? b?ncile tot ar putea fi salvate de o tip?rire de bani hyper-infla?ionist? ?i cine ar putea paria împotriva unei asemenea solu?ii de urgen???
Lectia 7 : Nu exist? “ciclul Kondratieff”, e imposibil. Exist? mul?i oameni, chiar ?i printre speciali?tii banilor-marf?, un inexplicabil devotament pentru ideea unui inevitabil “ciclu Kondratieff” de 54 de ani cu expansiune ?i contrac?ie economic?. Este universal acceptat c? ultimul minim Kondratieff a fost în 1940. De atunci au trecut 51 de ani ?i înc? a?tept?m maximul…ar trebui s? fie clar c? un astfel de ciclu nu exist?.
Cei mai mul?i adep?i ai acestei teorii au prezis c? maximul va ap?rea în 1974 la exact 54 de ani de la ultimul vârf, general acceptat ca fiind în 1920. Bucuria adus? lor de recesiunea din 1974 s-a transformat brusc în triste?e când au v?zut c? economia ?i-a revenit rapid. Atunci au încercat s? salveze teoria prin analogie cu constan?a anilor ’20, ?i anume c? maximul vizibil, sau contrac?ia, ar ap?rea abia la 9 sau 10 ani dup? vârf, a?a cum 1929 a succedat anului 1920.
Kondratieff-i?tii au c?zut de acord asupra anului 1984 ca dat? probabil? a începutului unei noi contrac?ii. Desigur, nu s-a întâmplat nimic. Acum, la 7 ani de la acel moment, suntem martorii ultimei r?sufl?ri a doctrinei Kondratieff-iste. Dac? aceast? recesiune nu se transform? într-o mare spiral? defla?ionist?, a?a cum am spus, ?i ia sfâr?it, pur ?i simplu nu va mai fi timp pentru niciun ciclu plauzibil care s? dureze în jur de 54 de ani. Adep?ii, desigur, nu vor renun?a niciodat?, a?a cum nici vr?jitoarele sau clarv?z?torii nu o vor face; dar, probabil, pia?a lor va fi în sfâr?it doar istorie.